uneori

..ma impiedic de lucruri atat de frumoase incat nu-mi pot retine o manifestare meschina de ciuda gen “cum de nu am putut vedea, desena, surprinde, pipai si eu asa ceva”.

 precum mangaietoarea combinatie intre vocea lui Katie Melua si acest “daylight licked me into shape” care, auzit in casti prin tramvaie sau aiurea, ma doare de fiecare data la fel.

 in rest o mare scarba existentiala care ma bantuie de zile intregi, momente irationale de zambet in ciuda a tot, rontait dude in piata victoriei din pomul aflat la coltul BCR si privit ranjind in jur la lumea grabita cu laptopuri si business-look (don’t u just HATE that? well, i do), constatat o anume plictiseala la Philip Roth si al lui “animal pe moarte” (ok, am inteles ideea cu batranul universitar chinuit de simturi si impachetand in metafizicisme niste biete sexoshenii, next please), vazut “whisky” si rumegat o depresie afterwards, supravietuit cu gandul la concediul din acel septembrie atat de indepartat.

 suficient, sa zicem.