Category: pe camp

Love in the Time of Cholera

e ora aia intre iarna si primavara [calendaristic vorbind, cel putin], cand ai chef de oracole, chestionare, teste. il faci pe asta, despre carti, chipurile.

You’re Love in the Time of Cholera!
by Gabriel Garcia Marquez
Like Odysseus in a work of Homer, you demonstrate undying loyalty by sleeping with as many people as you possibly can. But in your heart you never give consent! This creates a strange quandary of what love really means to you. On the one hand, you’ve loved the same person your whole life, but on the other, your actions barely speak to this fact. Whatever you do, stick to bottled water. The other stuff could get you killed.

what, no more red wine? cat despre chestia cu “you’ve loved the same person your whole life” mmm, cred ca despre mine e vorba. si imi demonstrez permanent loialitatea by sleeping with other people. daca e vreo contradictie aici, i fail to see it. poate o fi de la lipsa de somn si de luciditate. de la nasul infundat. de la cola zero. de la marul verde fara gust.

vrn

si niste oameni inventeaza cuvinte. basorexia, vernorexia. primavara hormonala.

s. ti-a trimis poze din copilarie. zambetele raman la fel, constati. expresia ochilor. pe langa astea, sunt hainele alese de parinti. instantaneele de pe plaja. te bucuri ca pe tine nu te dadeau cu namol, apoi iti amintesti baietelul nesuferit cu care bunicu-tau voia sa te marite pe cand aveai vreo 3-4 ani, cum stateati amandoi tepeni in poza, in pieile goale. iti amintesti corabia de lemn din mijlocul raionului de incaltaminte pentru copii, tunsorile invariabil scurte [cu rare scapari catre un stil castron] si oroarea de briciul care iti zgaria ceafa, calutii de lemn pe care te catarai la frizeria Ciufulici, culoarea cafenie a picioarelor bronzate in verile atat de lungi. iata, aici poza de scolar cu Abecedarul sub nas; dincoace, cea cu Mos Craciun la o serbare oarecare; cu o scufie in cap, in patut; cu rude, cu jucarii, pe fotoliile alea inflorate asezate pe covoarele alea inflorate in fata perdelelor alora inflorate – dumnezeule, te gandesti, toti avem aceleasi poze de fapt, am defilat la ani distanta prin aceleasi decoruri, fiecare rumegand alte frustrari si timiditati si bucurii tampite si lacrimi si exasperari copilaresti, cum nu se poate mai serioase.

Advertisement

prozac [23]

Placerea stupida, bucuria de copil poznas umbland pe Calea Victoriei cu un carnat de casa in poseta. Invelit in nenumarate pungi de plastic, menite sa-i acopere aroma patrunzatoare de usturoi. Langa el, o carte cu scrisori de dragoste, un pachet de tigari, o pereche de cercei, un bilet vechi de film.

Starea de bine pe care ti-o da o cafea reusita. Cu exact cantitatea potrivita de lapte, cu gustul usor intepator pe cerul gurii, cu parfumul care abureste subtire prin capacul gaurit [coffee to-go, just keep walking]. Cu un pic de soare in tot frigul de ianuarie gri, cu Patrick Wolf in casti, si zambesti amintindu-ti primavara, si zambesti pentru ca muzica s-a dezbracat de oameni, si zambesti pur si simplu.

don’t wake me up

urasc diminetile care te smulg dintr-un vis misto. si chinul de dupa, de a mai pastra o farama din senzatia aia, de a-ti aminti culori si cuvinte si gusturi. nu e tocmai productiv sa incepi dimineata de luni gandindu-te la dupa-amiaza de vineri. aparent cineva a scris un haiku pe tema asta, mi s-a parut foarte reusit [de la irene citire].

in alta ordine de idei, baietii de la Spector m-au binedispus pe drum cu filosofia lor simpla, pe care nu stim s-o aplicam niciodata [“so if i want you i’d better come and find you“]. si cu ritmul. si cu amintirea concertului cu Florence, unde i-am auzit prima oara.

leave my shadow

nu stiu cine are chef de munca vara. eu – nu. foiala permanenta intre cele 20 de grade din birou si alea 50 de pe balcon ma blegeste complet, as dormi nenumarat, as lenevi cu carti raspandite in jur, as manca doar fructe, branza si peste. din cand in cand ma loveste brusc o pofta nebuna de cartofi prajiti cu branza si salata de rosii din aia nesimtita in care sa inmoi paine proaspata. din cand in cand ma rasfat cu rose + gheata. din cand in cand zac pur si simplu.

autobuzele fac economie la combustibil si merg fara aer conditionat. mai nou, la fel si taximetrele. 45 de minute intr-un 335 incins – priceless. curg apele, se lipesc hainele, simti pe sira spinarii cum nervii tuturor sunt intinsi la maximum. iar eu nu vreau decat sa dorm. si sa visez. sa inventeze cineva o masina de programat vise, va rog. cu optiunea de a ti le reaminti, in plin detaliu, dimineata la cafea. pana atunci sa o ardem cu indie nostalgic synth-pop: friday feel-good song de la Craft Spells – “Leave my shadow”.

last dance with mary jane

Dimineata: o felie de paine cu Philadelphia. Un colt muscat, mestecat in sila. Restul – pe masa.

Dupa-amiaza: doua banane. Cateva migdale crude. Mult pepsi. Light. Tutun.

Seara: Campari-orange. Un pahar de vin alb cu apa minerala. Apoi inca unul. Doua tartine mici, un globulet de mozzarella si o rosie cherry. Apoi tigara pe balcon. Cate un fum, sa ajunga la toata lumea. Unul, doua. Brusc, ameteala. Urechi infundate. O vaga senzatie de voma. Prelins pe langa pereti inapoi la locul meu. Oamenii vorbesc in jur, rad, beau. Apa minerala. Apa minerala. Mainile inclestate pe muchia mesei de lemn si transpiratii reci. Cineva ma intreaba ceva, zambesc vag si mormai. Gatul uscat, gura uscata, limba precum o gramada de calti, refuzand sa se miste. Inghit in gol, in sec. B. rastoarna un pahar cu vin rosu care curge in fata mea, mi-e imposibil sa ma misc, o parte picura pe rochia purtata prima oara, nu-mi pasa. Dilema – sa caut baia? Dar cum fac sa ajung pana acolo? Cum sa ma ridic? Dilema – sa sun la taxi sau sa rog pe cineva? Cum sa ma fac auzita, daca nu-mi pot desclesta dintii? Caldura sufocanta in casa veche, rascolita de un ventilator obosit. Umezeala groasa din aer, uscaciunea teribila de pe buze. Visez sa ma ghemuiesc undeva la intuneric si racoare. Dilema – daca n-o sa pot vorbi cu taximetristul sa-i spun adresa? Daca o sa vomit pe drum?

Seara, doua ore mai tarziu: Apa minerala. O nectarina. Doua. Cinci. Toate din frigider. Sunt reci si zemoase si imi picura viata in vene. Ciocolata amaruie. O bucata, doua. Toata tableta. Apa minerala din nou. Si somn, si o anume luciditate inutila.

So long, Mary Jane. I guess we’re just not made for each other.

green green [grass]

dimineata pietele miros a leustean si-a ceapa verde, a telina si-a ridichi proaspete, a liliac si a capsuni (chiar daca sunt din alea cu gust de plastic, umflate cu chimicale). miros a flori si-a zarzavat, a covrigi calzi, a inceput de vara, a picnic cu sandvisuri (castraveti + cascaval, neaparat) si fotbal si lenevit pe patura, cu ochii la cer si un fir de iarba strivit intre dinti.
pe bulevardul Marasti o doamna respectabila, intre doua varste, cu taior si poseta, sare pe trotuar incercand sa prinda crengile unui copac. topaie asa de cateva ori, fara succes, pe urma izbucneste in ras si pleaca mai departe. o iubesc pe doamna asta.
la Casa Presei aerul e imbrobonat de apa care stropeste gazonul, calc bucuroasa prin iarba, talpile se bucura de contactul cu pamantul, cu pietrisul, cu orice nu este beton, si viata are gust de mar verde, crocant si zemos, din care iti vine sa musti cu pofta.

iar pentru friday feel-good song avem un duet vocal-instrumental de mare angajament: Marc Almond & Gene Pitney – Something’s Gotten Hold Of My Heart

cold & colder

prima victima a frigului pe care am vazut-o de aproape a fost un sobolan. zacea langa Casa Presei in zapada, cu gura deschisa in ceva ce parea un ultim tipat, da, ma rog, asa-mi place mie sa il infasor intr-o poveste lacrimogena, sa trecem. usor umflat, avea blana cafenie si colti rozalii. a ramas acolo doua zile. nu stiu ce-are lumea cu sobolanii, gandacii mi se par mult mai scarbosi, cum umbla ei unde nu le fierbe oala, printre vase si dulapuri.
iarna se simte in muschii spatelui, mereu contractati dureros, in umerii cocarjati, in pielea de pe maini care se usuca morocanoasa, in gatul iritat de fularul de lana, in sosetele ude care aterizeaza din cand in cand pe calorifer, in lipsa de chef de orice, in zapada murdara pe care o framant sub talpi, zahar tos de proasta calitate.
iarna se simte in pofta nemasurata de somn, in resoul pe care il tin langa pat, in lista lunga de carti pe care as vrea brusc sa le citesc, in tendinta de cuibareala sub plapuma careia imi vine din ce in ce mai greu sa-i rezist, in dorul de ghiocei.
iarna se simte in oase, in pori, in cristalele de gheata pe care le trag pe nas, in sprancenele care intepenesc brusc la iesirea din bloc, in gleznele nesigure pe gheata, in urechile lungi ale caciulii trase peste casti, in paharutul de palinca degustat pe post de medicament, in oamenii de zapada cazuti in dizgratie, manjiti de smog, alunecati indecent intr-o rana prin cate o gradina meschina de bloc.
si in melodiile care ma urmaresc tot iarna se simte.