Labor Day [2013]

Aparent, sindromul Stockholm e mai usor de acceptat atunci cand rapitorul e un mascul bine facut si bun la suflet, priceput la copt placinte si reparat diverse prin casa, iar victima e o dama depresiva, divortata, care a visat mereu la cineva care sa-i impartaseasca pasiunea pentru viata si dans. Fara umor, cu subploturi insuficient dezvoltate si usor ridicole, “Labor Day” e un siropel asexuat pentru gospodine frustrate. Pacat de Kate Winslet, care ar fi ok si daca ar juca in scenete umoristice cu Stela si Arsinel.

imdb
Regia: Jason Reitman
Cu: Kate Winslet, Josh Brolin

Only Lovers Left Alive [2013]

Filmul lui Jarmusch e un adagio melancolic al unei povesti de iubire care dureaza de secole. Peste care au trecut ani de dureri si de moarte, de frumusete si dorinte, de foame si tanjire. O iubire distilata in timp din care a ramas doar esenta, picurand in stropi pretiosi pe buzele unor vampiri dezabuzati. Nu va asteptati la scene sangeroase, tepuse de lemn, cruci si funii de usturoi – Jarmusch mizeaza pe atmosfera si nu pe actiune. Pe un soi de toropeala hipnotica. Pe decorurile opulent-vetuste in care isi petrece viata Adam, hipsterul perfect, cu instrumentele lui muzicale old-school, nostalgia analogicului si angst-ul urban-industrial. Pe tandretea zambitoare din ochii Tildei Swinton. Pe referinte culturale livrate cu un soi de blazare amuzata. Pe un soundtrack minunat care amesteca rockabilly, disco si pop-rock cu inflexiuni arabe. Are umor si o tristete dulce-amaruie, nu-l ocoliti.

imdb
Regia: Jim Jarmusch
Cu: Tom Hiddleston, Tilda Swinton, Mia Wasikowska

La vie d’Adèle / Blue Is the Warmest Color [2013]

Pentru un film care mizeaza pe scene de sex surprinzator de explicite si consistente, “La vie d’Adèle” e cea mai ne-sexy chestie pe care am vazut-o vreodata. Ma rog, asta si un soft-porn cu Mihai Calin, difuzat demult intr-o noapte pe la Antena 1, care mi-a ucis libidoul pentru saptamani intregi.
Dupa minute lungi (de la un punct incolo jenante) de nuditate frontala si Kama Sutra filmata estetic, Kechiche obtine cam o zecime din fiorul erotic pe care ti-l poate oferi, de exemplu, scena sarutului dintre Ling si Ally McBeal, care dureaza sub un minut si unde toata lumea e sobru imbracata.
Sa intinzi pe 3 ore o poveste atat de banala mi se pare usor exagerat. Ce-i drept, a disparut cliseul cu lesbiana dementa care invariabil sfarseste intr-o obsesie (adeseori criminala) pentru vreo femeie bi-curious care s-a intors la sotul ei dupa o aventura trecatoare. Avem in schimb sarutari in contre-jour, cu soarele stralucind printre buzele protagonistelor (“Liceenii”, serios?), lesbiana studenta la Arte Frumoase (exista vreo lesbiana contabila? As vrea s-o cunosc si eu), minora care pica pe spate cand i se vorbeste despre carti si pictura, o masturbare penibila (pe bune, cine se mangaie in felul ala in afara de actritele din filmele porno?), tanara inocenta care se simte implinita de munca cu copiii, familia de clasa medie care infuleca cina in tacere privind la televizor as opposed to familia de burghezi cu aspiratii culturale care se delecteaza cu stridii si vin.
Si peste toate astea n-am vazut strop de emotie. Sa inteleg si eu de unde iubirea intre fetele astea, dincolo de curiozitate + dorinta, care pot justifica o indragosteala-fulger, dar mai greu o relatie de durata. Iata, sofisticata Emma a fost sedusa de inocenta Adèlei si de privirea ei calin-admirativa (cu totii ranjim tamp si ne uitam ca niste vitei cand suntem amorezati). Iata, dupa o vreme Emma s-a saturat de convietuirea casnica si si-a dorit altceva, cu altcineva. Iata, Adèle ar mai fi vrut niste sex salbatic chiar dupa ani de despartire, dar nu s-a mai putut. Asa. Si?

imdb
Regia: Abdellatif Kechiche
Cu: Léa Seydoux, Adèle Exarchopoulos

360 [2011]

Pe Meirelles l-am iubit la “Cidade de Deus”. Pe Morgan l-am admirat la “Frost / Nixon” ori “The Queen”. Rachel Weisz, Anthony Hopkins si Jude Law veneau sa completeze ceea ce ar fi trebuit sa fie o minunatie de film, destept si emotionant. Nu mi-am inchipui ca poate iesi o asemenea plictiseala rece, pretentioasa si seaca pana in maduva peliculei. Subiectul “butterfly effect” a fost abordat cu mult mai multa inspiratie in alte povesti (“Babel”, Crash” etc. etc.). Aici e doar un exercitiu de montaj, si ala nereusit, care reteaza abrupt povestile, nu le permite sa se dezvolte ori sa se adanceasca, nu ne da timp sa empatizam cu personajele. In schimb aglomereaza laolalta continente diferite si muzici in vreo 3-4 limbi pentru ca e o treaba multiculturala, ma-ntelegi, unde o prostituata slovaca declanseaza criza de constiinta a unui englez, eveniment in urma caruia nevasta acestuia renunta la aventura cu un tanar brazilian, tanar pe care il paraseste si iubita oficiala, iubita care se intalneste in avion cu alt englez plecat in America in cautarea fiicei lui demult disparute, englez care participa la o intalnire a alcoolicilor anonimi la care se afla si o rusoaica, traitoare in Paris, al carei sot e soferul personal al unui mafiot, mafiot care sfarseste in pat cu prostituata slovaca de la inceput.
Ati ametit? Si eu. Cred ca au fost vreo 5 minute ok in care Hopkins a jucat ca si cum si-ar fi amintit ce inseamna asta. In rest – boring, mega-boring, ultra-boring. Plus metafora cercului care ni se baga pe gat cu forta, doamne sfinte. De ocolit.

imdb
Regia: Fernando Meirelles
Cu: Rachel Weisz, Anthony Hopkins, Jude Law

Take This Waltz [2011]

Ce am inteles eu din filmul asta:
Margot si Lou se iubesc, nu-i vorba. In stilul lor de cuplu rutinat, care isi are ritualurile si glumitele de dimineata, mangaierile si alinturile. Da, poate el se concentreaza prea tare pe mancarea de pe aragaz si prea putin pe gesturile de flirt ale sotiei. Da, poate ea e prea jucausa atunci cand el nu-i in the mood. Dar se iubesc. Asa, in felul lor. E multa tandrete in gesturi, multa caldura. Nu prea mai e pasiune, ce-i drept. Pofta nu prea mai e. Atingerile sunt mai degraba caline decat lacome. Nici unul nu mai are priviri hamesite. Daca o fi avut vreodata. Sunt doi prieteni buni care impart o zona de intimitate. Si-atat. Lou isi vede de cartea lui de bucate, Margot rumega o anume neliniste. Tot calmul existentei lor zbarnaie de tensiune. Terenul e pregatit pentru drama, lipseste doar o scanteie. Adica Daniel – artist, inteligent, impertinent si sexy, provocator, cu totul nou. Mai ales nou. E un alt inceput, este iarasi febra aia imbujorata, dorinta, rasuflarea taiata de cuvintele lui in care iti spune cum ar vrea sa te aiba. Si-atunci? Sa alegi siguranta sau incertitudinea? Confortul unei familii numeroase si al unei existente asezate sau riscul unui viitor excitant dar nu-se-stie-cat de durabil?
Lucrurile noi se invechesc si ele, Margot, asculta-ti cumnata alcoolica, singura care iti anticipeaza miscarile, asculta-le pe batranele de la piscina orasului, cu trupurile lor diforme, care stiu cum trece viata, lucrurile noi se invechesc si farmecul se duce. Si totusi. La dracu, duca-se, invecheasca-se, tocmai de-aia o sa musti din ele cu pofta acum, repede, cat sunt proaspete si stralucesc si par altfel decat ce-ai avut mai inainte si crezi ca vor dura o vesnicie. Lasa-te, Margot, in voia caruselului astuia ametitor precum masinutele de balci in care ti-a tresarit inima pe muzici nostalgice de anii ’70 – video killed the radio star precum tot noul ucide mai-vechiul, cursa se termina brusc intr-o zi, magia se duce, ramai clipind nesigur in lumina cruda a zilei, dar ai trait, Margot, ai trait si vei fi impacata cu tine dupa ce ranile se vor inchide, dupa ce nelinistea va reveni, iubesti dragostea, Margot, si nu e nimic ingrozitor in asta.
Ce ar trebui sa intelegeti voi despre filmul asta:
Ca e bine filmat si jucat. Ca e indie, dar foarte digerabil. Ca e cu drama reala dar deloc plangacios. Ca e romantic, dar nu dulceag. Ca are Cohen si Feist pe soundtrack si asta e, in sine, o recomandare. Ca Michelle Williams e  o actrita din ce in ce mai buna, iar Seth Rogen poate fi si altceva decat protagonist de comedii usoare. Ca Sarah Polley se joaca de-a trecerea timpului intr-o filmare panoramica de 360 de grade care devine un moment de cinema misto. Ca nu e un film perfect, dar e tandru si sensibil si dureros pe alocuri si cu siguranta merita vazut.

imdb
Regia: Sarah Polley
Cu: Michelle Williams, Seth Rogen, Luke Kirby

New Year’s Eve [2011]

In mini-vacanta de Pasti am vrut sa lenevesc la un film care sa nu-mi solicite creierul si am facut greseala sa aleg “New Year’s Eve”. Da, vazusem “Valentine’s Day“, da, stiam ca e aceeasi reteta, nu, nu m-am gandit ca poate fi chiar mai prost. De Niro saracul ce mai joaca nitel, in rest e jale mare, o distributie ultra-aglomerata de staruri [reteta sigura a unui dezastru estetic] care au venit sa castige bani de semintze. Pana si Michelle Pfeiffer m-a scos din sarite cu rolul ei de fata batrana, acrita de viata de birou, care vrea sa traiasca spectaculos dupa ce-si da demisia. Si o ajuta nesuferitul de Zac Efron, un golan care se induioseaza si se pune pe bifat fapte bune. Pe langa astia doi mai avem o duduie obsedata de job [Hilary Swank], o sora medicala dedicata pacientilor [Halle Berry], un rockstar amorezat de o bucatareasa[Jon Bon Jovi + Katherine Heigl]. Nu putea lipsi nici Ashton Kutcher, semneaza condica si Jessica Biel, ce mai, e un talmes-balmes de nume sonore de te apuca greata si mai abitir vazand rezultatul. Un sirop gros in care toata lumea e strafulgerata de intentii bune, toti iau hotarari dramatice cu ocazia “noptii dintre ani”, raii se caiesc, bunii devin si mai dezgustator de buni, toata lumea toata lumea sare-acum cu mine si striga in cor “Viata e frumoasa”. Horror.

imdb
Regia: Garry Marshall
Cu: Jessica Biel, Michelle Pfeiffer, Sarah Jessica Parker

Like Crazy [2011]

Jacob si Anna traiesc un an de miere adolescentin, inceput cu un biletel de amor lasat discret pe un parbriz. Biletel ce promitea poezie si pasiune si toate lucrurile alea pe care ni le baga in cap literatura. Lucruri atat de grozave incat ar fi fost nedrept sa se sfarseasca odata cu expirarea unei vize de student. Asa incat cei doi isi prelungesc povestea peste vacanta de vara, fara sa se gandeasca prea mult la consecinte: de-acum vama americana o trateaza pe Anna de infractoare si ii interzice urmatoarea intrare in tara. Urmeaza drama despartirii, tentativa unei relatii la distanta, bad timing-ul diferentelor de fus orar si sentimental, uitarea. Supravietuiesc, totusi, fragmente ale sentimentelor din vara aceea memorabila. Se mai intampla mici intalniri, ca niste vacante din viata, dar viata e acum in alta parte, e la job-ul fiecaruia, e in tara fiecaruia, intre prietenii fiecaruia, in bratele oamenilor care le sunt mai aproape, chiar daca nu sunt “cei alesi”.
Si totusi ramane ceva din nebunia aia trecuta, raman amintiri care zgandare si nu te lasa sa dormi, si nu te lasa sa traiesti deplin, ramane visul revederii, al construirii unei vieti impreuna. Insa e tarziu, intimitatea se regaseste greu, cuvintele sunt stangace si se sparg zgomotos de podea, si nu stim daca tesatura destramata treptat se va putea carpi cumva, cat sa reziste.
So, e un love-story indie, cu soundtrack misto (The Mary Onettes, M83 , Fool’s Gold) si aer proaspat; nu e vreo capodopera dar e ok, light, de primavara.

imdb
Regia: Drake Doremus
Cu: Felicity Jones, Anton Yelchin, Jennifer Lawrence

The Artist [2011]

Un film mut, alb-negru, made in France? Doamne, ce plictiseala trebuie sa fie. Recunosc, asa ma gandeam in timp ce apasam cu stoicism butonul de Play, facand un efort imens de vointa ca sa vad “The Artist“. Am petrecut insa o dimineata de sambata extrem de reusita cu un feel-good movie care m-a surprins prin umor si lipsa de pretiozitate, un film spumos care s-a jucat ingenios cu tot ce insemna sunet si imagine. Nu e propriu-zis un film mut, exista numeroase efecte sonore in fundal (plecaciune, monsieur Tati), si multe referinte la trucurile vizuale ale anilor de inceput ai Hollywood-ului, pe vremea cand tehnologia era primitiva insa magia plutea in aer. Nu e un film pentru obsedatii de cinemateca, nu e o lectie seaca de istorie, e o reverenta plina de respect si duiosie fata de o perioada definitorie in evolutia filmului, o reinterpretare a melodramelor epocii imbracata in autoironie calda, cu doi actori extrem de expresivi carora camera li se preda neconditionat. E povestea triumfului si decaderii lui George Valentin, junele prim cu mustacioara subtire si zambet cuceritor, actorul rasfatat al studiourilor, e povestea ascensiunii fulminante a lui Peppy Miller, dansatoarea cu ambitii actoricesti devenita peste noapte fata de aur a filmelor de dragoste, care-ti face cu ochiul pe genericul final in timp ce viorile incheie triumfal o istorie de celuloid, e povestea ciocnirii intre generatii si a orgoliilor intepatoare care nu admit schimbarile de paradigma, e o poveste spusa cu putine cuvinte si multa emotie, e o bucurie cu totul. Si sper sa ia macar un Oscar. Pentru cel mai bun film.

imdb
Regia: Michel Hazanavicius
Cu: Jean Dujardin, Bérénice Bejo, John Goodman

Beginners [2010]

Nu sunt, totusi, un monstru: exista si filme care-mi plac. Precum povestea asta a unui tip care indrazneste sa-si traiasca viata abia de la 75 de ani incolo, sa-si ia un amant mai tanar si sa fie, in sfarsit, barbatul gay si dezinhibat pe care l-a tinut ascuns toata viata, asteptand ca nevasta sa-l “vindece” (ea asa isi propusese, deh), sperand ca se poate multumi cu traiul decent si familia decenta si sarutarile decente aruncate sotiei din varful buzelor. Sau o fi fost de fapt povestea fiului sau care m-a impresionat, graficianul singuratic care isi doreste mereu cate o relatie, si-atunci cand o obtine n-o poate pastra, convins fiind ca se va termina odata si-o data, facand deci totul ca s-o saboteze, fiind el primul care pleaca pentru ca e mai usor asa.
E un film cald si incantator, dulce-amarui in feelinguri si jucaus in imagini, sentimental si inteligent. E o bucurie. Incercati-l.

imdb
Regia: Mike Mills
Cu: Ewan McGregor, Christopher Plummer, Melanie Laurent

The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 1 [2011]

Bella Swan e cea mai scremuta mireasa din istoria cinematografului. Ok, inteleg ca e virgina si are niste anxietati legate de faptul ca va executa prima partida de sex cu un mort viu, dar asta nu e o scuza pentru expresia chinuita pe care o afiseaza inca de la inceputul filmului (spre sfarsit mai are o scuza – in pantece i se invarte un monstrulet cu potential demonic).

Sexul mult-asteptat (pret de o Saga intreaga) se lasa cu patul distrus + baldachinul sfasiat nu pentru ca adolescentii astia infometati hormonal (in fine, unul e un adolescent centenar) ar fi facut cine stie ce scheme de kama sutra, ci pentru ca Edward sfarama totul in jur cand se excita. Ma rog, fiecare cu kinkiosheniile lui.

Iar din aceasta impreunare memorabila apare un fat care creste in 7 zile cat altii in 7 luni, riscand sa o anemieze letal pe biata fata (drama, frate, faci sex odata si uite ce ti se poate intampla, teenageri din toate tarile, uniti-va in abstinenta!!!). Varcolacul musculos se aliaza cu vampirii ca sa-si protejeze iubita platonica, vampirii se strang in jurul muritoarei ca sa-si protejeze familia, muritoarea isi strange genunchii la piept si sufera si suferaaa si suferaaaaaa cu aceeasi expresie constipata, e cel mai oribil episod din “Twilight” de pana acum (da, m-au tinut nervii sa le vad pe toate). Am gasit o melodie misto pe soundtrack, dar pana si aia fusese folosita deja in seria intai. Acum e, cica, “wedding version“. Hai sictir cu franciza voastra.

imdb
Regia: Bill Condon
Cu: Kristen Stewart, Robert Pattinson, Taylor Lautner