kiss the meaning goodbye

Tramvaiul zdranganea indiferent si incercai sa nu mai numeri statiile pana acasa, si incercai sa nu respiri pestilenta din jur, si incercai sa nu contabilizezi orele pierdute pe drumuri, si cautai ceva in geanta, si nu te descurcai in micul haos de maruntisuri, si te gandeai rusinata ca intr-o buna zi, cand te faci mare, o sa fii mai ordonata, o sa pui lucrurile in buzunarase separate, o sa ai mereu o sacosa de rezerva, o oglinjoara, o cheie franceza, in fine, ce mai au femeile prin posetele lor misterioase si grele. Si-apoi ti-ai amintit ca erai mare deja.
In fiecare zi constati ca se poate trai si altfel decat ai vazut acasa. Ca nu exista corect sau gresit, exista doar cum poate fiecare, exista doar cum are chef fiecare, si nu se prabusesc cerurile daca nu iti stergi pantofii de praf cum intri in casa, daca nu despachetezi valizele de cum te intorci de la aeroport, daca nu stergi tacamurile de cum s-au zvantat in uscator.
Si ca nimic nu conteaza de fapt. Nimic, nimic, nimic.
Urai uniformele si numarul matricol. Acum vii la birou in fiecare dimineata cu o cartela de plastic atarnata de gat si nu mai zici nimic.
Please enter your conference number followed by the # key.
Please enter your conference pin followed by the # key.
Hi all.
Best regards.
Please find attached.
FYI.
A.S.A.P.
See below the minutes of the meeting.
Nu ti-ai imaginat vreodata ca asa o sa-ti umpli zilele. Zeci de cladiri in jur, sute de birouri, mii de oameni care trimit milioane de mailuri, acest ping-pong de cuvinte, fug ca am un call, fa si tu un webex, iti trimit ultima versiune de document. Uneori te izbeste absurditatea completa a actiunilor tale, lipsa fundamentala de sens, dorul de ceva groaznic de concret care sa iasa din mainile tale in locul suvoiului astuia de vorbe, niciodata suficient de bun / de clar / de complet. Te gandesti ca daca ar veni apocalipsa v-ar lua dracu pe toti, nimeni nu mai stie sa faca un foc, sa reinventeze electricitatea, nu stii cum functioneaza cele mai banale obiecte de care te lovesti in jur, singurul contact cu realitatea e oala de ciorba pe care o ai pe foc – de data asta o sa iasa un produs finit, ca de data asta nu esti numai un facilitator, o rotita, o piesa de schimb.
De la un punct incolo toate muzicile ti se par la fel. Concertele – obositoare. Bautele – mereu la fel. Socializarea – o corvoada. Sa iti storci creierul in cautarea unui subiect de conversatie, dumnezeule. Ai acelasi playlist in telefon de vreun an si jumatate si habar n-ai cu ce sa-l schimbi. Stai uneori la masa cu oameni si numeri in gand de cate replici n-ai mai spus nimic. Nimeni nu pare sa sufere. Ce cretina erai la tinerete, cand ti se parea ca trebuie sa ai mereu ceva inteligent de plasat in conversatie. Dupa 6 ore de vorbit la telefoane ori prin sedinte, iti doresti sa nu mai deschizi gura o saptamana.
“Imbatranesc”, te gandesti, ca si cum asta le scuza pe toate. Si asculti obsesiv cate un cantec, pana il storci de poezie.

Advertisements

barcelona spring [1]

Scari, scari, culoarele interminabile ale metroului, trollerul carat sus-jos sus-jos, genunchiul stang scartaie si se impotriveste efortului. Din balcon se vad marea si palmierii, e genul de apartament in care am visat mereu sa stau, pe acoperisul cladirii de vizavi e un cuib de pescarusi cu pui cenusii, prostovani si pufosi, aud valurile, respir, ma simt teribil de acasa. Pe strazile din cartier e fiesta, lumea danseaza bucuroasa, peste tot artificii si muzica, cervesa si pocnitori si lampioane de hartie, cum cotesti pe o alee dai peste alt grup de dansatori, de la copii la batrani toti cu mandrie in ochi si in incheieturi, e frumos si obositor si un inceput grozav de vacanta. Seara ratacim (la propriu) pe stradute; ajungem in fine la Rambla, luam pizza cu 2 euro felia, chorizo si cheese, mancam lacom pe treptele statuii necunoscute. Paolo, homeless-ul cu chitara si o durere sfasietoare in piept, cere o tigara si ofera un cantec la schimb. Corazon espinado sau coaste fisurate? Poate ambele. Cesaria Evora, ii spun, Luz Casal, ii spun, pana la urma renunt, ma intreaba de unde sunt, cum e in tara mea, insira o poveste despre viata lui care ii permite sa calatoreasca liber unde vede cu ochii, e haotic si totusi bizar de coerent, nu stiu daca e fumat sau asa e el.

vedere_din_balcon

Marti dimineata alergam, fiecare in alta directie, ma opresc dupa vreo 3 kilometri, cobor pe nisip, nu se vede nici urma de scoica, apa e rece si lume mai deloc, ma plimb agale pe faleza, as sta aici vreo suta de ani. Mai tarziu o bezea uriasa in Barri Gotic, aglomeratie, turisti. Inchiriem biciciclete si mainile imi tremura pe ghidon, nu indraznesc sa urc in sa pana nu ajungem mai la vale – cat sa fi trecut? 12-13 ani de la ultima pedala? M. ma trage in poza cu un zambet crispat dar triumfator. E un inceput. O sa mor in cei 5 kilometri si ceva pana la Forum? Poate ca da, poate ca nu. Apoi viteza, vantul in par, muschii gambelor, betia aia bucuroasa. Faleza e perfecta pentru pedalat chiar daca inca nu stiu sa negociez virajele. Drumul de intoarcere mi se pare mai lung, traista de cumparaturi si epuizarea dupa orele petrecute in mall se simt pana in ultima fibra.

Se cere o zi de leneveala completa si exact asta urmeaza, cu dimineata pe plaja. Intram si in apa inghetata, nu se poate sta prea mult, motai cu ochii inchisi, nici macar muzica nu imi trebuie, doar sa stau aici intinsa si sa las soarele sa ma acopere, berea e rece si buna. Ducem bicicletele si ne oprim prin Boqueria, mananc niste peste pane prajit acolo pe loc, nu e tocmai grozav, as vrea sa ma opresc la localul cu tapas unde se vad calamari si ardei iuti dar e ultra-aglomerat, ma multumesc cu un vermut la o bodega. Doamna din spatele tejghelei mai are sa ne ofere vin alb, sangria si un soi de tuica locala, alb-galbuie. Cazalla ii spune, si e “muy fuerte” rad stirb alte cliente pensionare, care zac insurubate pe scaunele de bar asteptandu-l pe Almodovar sa le puna intr-o poveste. Dau paharelul pe gat, miroase a ouzo si are vreo 50 de grade, oamenii astia nu stiu ce e aia palinca asa ca ma privesc admirativ, alcoolul e moale cumva, aluneca usor pe gat fara sa arda, mi se face foame, foame de viata si de toate lucrurile netraite, nu stiu exact care sunt alea dar suspectez ca sunt destule. Soarele apune grozav pe faleza si fumez o tigara pe balcon, zgaindu-ma la copacii infloriti de langa bloc, la trecatorii de pe faleza, la nimic.

la_plaja

Joi nu rezist pe plaja mai mult de zece minute, vantul ma zgribuleste si n-are rost sa stau aici degeaba, o iau la picior spre centru si ma invart pe stradute, muzeul Picasso e la locul lui, intr-o piata ma surprind niste pocnitori – e un miting al sindicalistilor din invatamant, daca inteleg eu bine, dar nu am chef de lucruri serioase in vacanta asa ca merg mai departe fotografiind magazine de palarii si alei umbroase. Ajung din nou in piata, mananc niste fructe, apoi iau un sandvis de la doamna cu vermutul, musc cu pofta din painea proaspata si feliile gustoase de jamon, in casti incepe sa-mi cante “I just can’t get enough” fix in secunda aia si e un moment de fericire pura, fara rost, de fapt asa sunt cu toatele cand vin, ce bine-ar fi sa si ramana. Parc del Forum arata impresionant, ma intimideaza usor, o iau incet, ma zgaiesc la tarabele cu suveniruri, sacose de panza, tricouri, CD-uri si alte marfuri de festival, ma uit la ceas, n-am chef sa alerg spre Wild Nothing asa ca ma opresc pe drum unde aud ca ceva suna bine, sunt baietii de la Poolside pe scena Ray Ban si raman cu ei vreo jumatate de ora, apoi cu berea in mana catre Tame Impala, ecranele sunt colorate psihedelic si muzica suna la fel, n-as putea spune ca ma da pe spate dar e abia inceput de concerte, trebuie sa intru in the mood, ma mai dezmortesc nitel pe ritmuri funk la Jessie Ware, vocea o duce foarte bine live, trecem scurt pe la Deerhunter cat sa-mi odihnesc oasele pe niste trepte de piatra, ne intoarcem la scena de pe malul apei pentru niste hip-hop suparat cu Killer Mike, incep sa regret plimbarea prin oras de dimineata, in schimb ma bucur ca am adidasii comozi, de alergat, chiar daca arata ridicol cu sireturile lor roz. In jur e plin de lume cool, stiam ca asa va fi, mi-am asumat complet statutul de spectator, mi se rupe ca nu am fusta cea mai fistichie ori jeansii cei mai funky, nu vreau sa ma vada nimeni ci vreau sa vad doar eu si vreau ca frigul sa nu imi strice cheful de muzica si vreau ca talpile sa nu-mi sufere in conversi. Grizzly Bear se tanguie si ei ceva mai tarziu, apoi e dezmorteala si nebunia totala pe Simian Mobile Disco, n-aveam de gand sa vin la ei dar s-a nimerit numai bine, habar n-am ce canta baietii astia dar energia din multime e absolut electrifying, dance, dance, otherwise we are lost, plecam apoi acasa cu un bus de noapte arhiplin, dupa o asteptare exasperanta intre stoluri-stoluri de oameni vorbind toate limbile pamantului.

20130524_015046

aftermath

Am intrat in open space intr-o dimineata la 6 jumate, totul era pustiu, se auzeau doar serverele bazaind infundat, luminile erau stinse iar in casti imi cantau vocile astea bulgaresti. Puteam sa jur ca sunt singurul supravietuitor al unui dezastru planetar, ramas sa bantuie inutil cladirile de birouri si sa asculte vantul fosnind pe bulevardele parasite pana la sfarsitul veacurilor.