Denial [2016]

A fost sau n-a fost? Despre Holocaust vorbim, oricat vi s-ar parea de stupid ca o asemenea oroare poate fi pusa la indoiala. Poate ca “post-truth” o fi cuvantul anului 2016, dar optiunea de a ignora faptele in favoarea unui discurs care zgandare emotii si confirma prejudecati nu e o chestie noua. Dupa cum nu e noua nici doza de tupeu care insoteste genul asta de exercitii, invocarea libertatii de exprimare ca aparare a dreptului la minciuna si atacarea adversarilor atunci cand indranesc sa te contrazica. David Irving, un scriitor cu pretentii de istoric, a mers pana acolo incat, atunci cand Deborah Lipstadt l-a acuzat de manipulare, falsificare a documentelor si negare a Holocaustului, a dat-o in judecata si pe ea, si pe editura care a publicat-o (Penguin Books). “Denial” e povestea acestui bizar proces de calomnie, in care acuzata a fost nevoita sa-si probeze nevinovatia – aparent sistemul juridic britanic nu functioneaza asa cum stim din filmele de Hollywood, “innocent until proven guilty”.
Dincolo de subiectul dureros de actual, e un film sobru si bine jucat – chiar daca putem banui finalul, tensiunea e construita plauzibil, fara melodramatisme or pledoarii lacrimogene. Fapte seci si o justificare e verdictului pe mai bine de 300 de pagini. Justice at its best.

imdb 
Regia: Mick Jackson
Cu: Rachel Weisz, Tom Wilkinson, Timothy Spall

The Best Exotic Marigold Hotel [2011]

Calatoria initiatica a 7 pensionari britanici care, din varii motive (vaduvie, faliment, singuratate), sunt nevoiti sa-si schimbe viata in amurgul varstei si se muta, cu arme si bagaje, in ceea ce ar fi trebuit sa fie un azil de lux in centrul Jaipur-ului. Pensionari care nimeresc intr-un hotel decrepit, napadit de verdeata si crapaturi in zid, cu usi lipsa si legaturi telefonice moarte din vremuri imemoriale. Unii resping visceral atmosfera de furnicar zgomotos si haotic a orasului, altii o imbratiseaza cu entuziasm, unii mor, altii isi gasesc iubiri nesperate, unii scriu pe blog, altii isi revizuiesc atitudinile agresiv-xenofobe si socializeaza cu servitorii din castele cele mai de jos, in fine, e un film care isi propune sa fie feel-good si optimist, care trece rapid peste colcaiala obositoare a strazilor indiene colcaind de muste, gunoaie si puradei cersetori si se focuseaza pe culori frumoase, decoruri exotice, umor usurel. E adult entertainment de calitate, in care scenariul e salvat de jocul excelent al garniturii de “grei” made in UK. Si e refreshing sa ti se reaminteasca: exista viata si dupa pensie, exista feeling-uri, exista libido. Exista speranta.

imdb
Regia: John Madden
Cu: Judi Dench, Maggie Smith, Tom Wilkinson

Cassandra’s Dream [2007]

cassandrasdreamDoi frati (Ewan McGregor si Colin Farrell) trebuie sa aleaga intre constiinta si visuri de marire. Primul, un tanar cu ambitii mari, e sufocat de munca in restaurantul tatalui sau si vrajit de perspectiva unei vieti usoare alaturi de o actrita fermecatoare si ambitioasa; al doilea, un mecanic auto cam alcoolic, e dependent de jocuri de noroc si medicamente anti-depresive. A, da: mai apare si Tom Wilkinson. Secundar si ca rol, si ca prestatie. La un moment dat trimiterile la tragedia greaca devin obositoare – lupta cu soarta implacabila & shit. Nu e genial, dar e bun de vazut.

imdb

Regia: Woody Allen;

Cu: Ewan McGregor, Colin Farrell, Tom Wilkinson