prozac [28]

Treceti pe langa un lac al carui nume nu-l stii si tot malul e plin de matasea-broastei, soarele arde pe piele ca acum 30-si-ceva de ani, cand mergeai cu taica-tu la pescuit si nu intelegeai bucuria lui a-nu-face-nimic. Acum tanjesti periodic dupa o relaxare din aia tampa, si brusc iti revin in nari mirosul de pamant reavan in care scormoneati dupa rame, mirosul de paine uda din care faceati cocoloase pentru guvizi, bucuria din ziua aia cand ati prins o galeata de pestisori pe care bunica-ta i-a prajit apoi, tavaliti prin malai.

Aici sunt rate si e liniste si in zare o cladire ca din filme, in fata ei flutura o panza alba uitata de cine stie cand si te gandesti la oamenii care au fost poate aici intr-o seara de vara, rochii vaporoase, costume de panza subtire, pahare de vin si conversatie de oameni bogati, oare despre ce or vorbi oamenii bogati care vin sa petreaca la castel? E lume cu cosuri de picnic, cativa cai intr-un tarc, te gandesti la bunica ta si iubirea ei pentru animalele astea si cate lucruri n-ai stiut despre viata ei, n-ai sa stii niciodata. Iarba e tunsa ordonat si stati la umbra unui colt de padure, nici nu stii despre ce vorbiti toata ziua, ori cat ai tacut, nici nu conteaza, totul e simplu, berea e dulceaga si fara alcool si iti doresti brusc sa ai un servet imaculat si pahare de cristal din care sa bei niste sampanie bine racita, orice om ii plac cliseele, so fuckin what.

Un labrador auriu se racoreste in lac si te intrebi de ce nu-ti scoti tenisii din picioare sa te racoresti si tu, cainele ala pare truly happy, dar stii ca ti-e pofta de mare, sau macar de un rau taios de rece, lacurile ti s-au parut mereu suspecte, ceva malos se ascunde precis pe fund, e ok si asa, rontai cirese si ai vrea sa scuipi samburii departe, in apa, dar esti un adult civilizat si ii strangi frumos in pumn. E o duminica pe care n-o urasti, plina de timp pe care nu-l regreti, si te intrebi de ce nu faci asta cu mai multe duminici, de ce nu le umpli cu chestii care te bucura, de ce nu treci peste lene ori planurile altora, de ce nu musti tu deplin din fructul asta, de ce amani lucruri, pentru cand?

prozac [27]

Momentul intens de zen din dupa-amiaza fara sens in care ti-ai dat seama ca iata, esti aici, citesti o carte misto, in casti e un album nou pe care abia astepti sa-l asculti cu totul, si ca e ok, e ok, zau asa.
Homelesii zdrentarosi de langa blocul tau, sorbind din niste sticle greu de identificat, unul dintre ei explicand serios “degeaba ai bani daca nu ai bun-gust”.
Pensionara din 178, cu bratul plin de crizanteme, povestind despre cutremurul din ’77 care a prins-o gatind, in bucatarie, si din pricina caruia n-a mai pregatit niciodata limba cu masline.
Si cheful nebun pe care il ai sa asculti cheesy Christmas songs, sa cumperi decoratiuni de brad si sa iti auzi incaltarile scartaind prin zapada.

prozac [26]

Strandul e pustiu, doua-trei trupuri raspandite ici-colo, ziua nu e torida si vara e abia la inceput, R. ma duce spre sezlongurile din spate, pozitionate strategic langa bar. Pe masura ce ne apropiem masor silueta lungita pe unul din ele si pasii imi incetinesc vizibil, mi se pare ca e S., dar cum se poate, cata bafta pot sa am si eu, dupa ce ne-am evitat cu succes atata vreme, de ce se imbulzesc amintirile si coincidentele in zilele astea, devine greu de suportat. Ne asezam, mi s-a parut doar, ma dezbrac si trancanesc usurata despre ce i-as spune daca ne-am intalni, apoi privesc iar cu coada ochiului si stomacul mi se strange la loc, nu vad figura ascunsa sub un brat dar trupul imi pare cunoscut, ma apuca nervii si emotia, de ce trebuia sa se intample asta acum, vreau sa evit orice confruntare si sar in apa rece, inot in disperare catre coltul bazinului, dupa cateva ture obosim, am imbatranit, cu picurii siroind pe mine constat usurata ca ochii mi-au jucat feste, sezlongul de alaturi e ocupat de un corp necunoscut, it’s not a Hollywood summer, nu mai incape inca una, R. rade si scoate o revista de scandal, totul e bine, soarele arde deasupra noastra, senzatia de oboseala din brate e invioratoare, dupa doua beri si trei ore viata pare chiar roz, abia acasa o sa constat cum m-a ars soarele in locurile neatinse de crema, in fiecare an aceeasi poveste, will i ever learn?
Tigancile de la Obor ne hartuiesc cu legaturi de usturoi, R. inghesuie una in rucscac, micii de 2 lei bucata devorati lacom la o masa de plastic sunt cei mai buni din lume, berea e rece si cam chioara dar nu conteaza, suntem ametiti oricum, capsunele in traista, vinul, pestii, culorile din jur, mirosurile de zarzavat, totul imi place. Acasa spintec pastravii fara emotie, ma gandesc la Hannibal, am sange pe maini si il privesc placid.
Seara am chef sa ma imbrac in rochie, e un model oarecum tampit, imi aminteste de halatele vanzatoarelor de aprozar, nu conteaza, ma simt bine, iar intarzii, iar iau taxiul, la radio e Gloria Estefan cu o melodie misto si totul e zen si totul e simplu si totul e usor si totul e bine.

Gradina de la J’ai bistrot imi place din prima, cu toate micile detalii de decor si aerul verde-curat, ne luam cate o bere si ne zgaim la frantuzoaica miniona care fumeaza lacom la masa din fata noastra. Genul intens, ruj rosu aprins, privire apriga amintind de Isabelle Huppert, tatuaj pe bratul stang, ne intrebam cum o fi viata ei, facem scenarii si radem si ne emotionam si ne apuca entuziasmul inca dinainte sa inceapa muzica. C. e mai volubil decat de obicei si mor de dragul lui dar mi-e jena sa-i spun asa direct, aplaudam si ne bucuram si cerem bis, apoi autografe, e o vara care incepe bine, suntem de acord la despartire, “on ne meurt plus d’amour?” ne intreaba Robi cu pixul de coperta cd-ului, dracu stie, moare cineva vreodata din dragoste sau din teama de ne-dragoste?
Noaptea si rochia sunt o combinatie friguroasa dar ma incalzesc la mers, Dianei 4 e plina ca de obicei, o luam incetisor spre Atelier sa ascultam slagare de anii 80, paharul de vin e, ca intotdeauna, prea gol pentru pretul lui, hipstareala cu cheltuiala se tine, inauntru e o caldura umeda, inabusitoare, lumea tzopaie inghesuit, afara se zace cu un aer plictisit pe la mese ori in picioare, “diminetile mele-s albastreeee” si hituri ceva mai noi, kitschioase, gust din cocktailurile “briza marii”, A. ne aduce chec de casa, sunt prea treaza pentru ora asta dar ma ia pofta de dans si mi se pare o incheiere buna la o zi perfecta pentru pestii-banana.

prozac [25]

In statie la Lizeanu trei pensionari rad veseli. Ma uit la ei pe geamul autobuzlui, nu aud ce-si spun, dar sunt intruchiparea relaxarii. Unul din ei tine in maini o sticla de coniac si una de vin, ambele fara dop. Sticlele circula intre cei trei cat sta autobuzul in statie, unul din ei are trening adidas, cel cu sticlele are placa dentara. Imi vine sa cobor sa trag si eu o dusca.
Pe Magheru, la Bucharest Comfort Suites, un tip iese despuiat pe balcon. Ma uit la el zambind de pe scaunul din spate al masinii. N-are nicio treaba, nu se misca ostentativ, pur si simplu i se falfaie, il invidiez.
Stau pe o banca in spate la Hanul lui Manuc, soarele ma bate in crestet si e teribil de senin, imi aprind o tigara si imi vine sa ma intind pe scandurile de lemn dar alaturi e biroul de politie si am o mica ezitare. Fotografiez seninul desi stiu ca va iesi prost, vreau doar sa-mi aminteasca dupa-amiaza de duminica in care am stat aici si a fost bine.

senin
La parterul blocului, cand si cand, apare o fata in capot si fumeaza o tigara in timp ce vorbeste la telefon, priveste in gol sau isi pileste unghiile. Sta vizavi de ghena, iese in semi-intunericul ala si ma intreb cum isi imagina viata cand era mica, la parinti.
Gazonul din fata cladirii de birouri e martorul fericilor mele trecatoare. Calc din nou pe verde si imi amintesc senzatiile de acum un an, de-acum doi-trei-patru, din urma cu niste luni, din alte primaveri, din alta vara, filmele in care traiam si cat de bine imi era in ele. Nu pot sa regret nimic, doar faptul ca s-au terminat, nu pot sa simt nicio inversunare pentru oamenii care au fost si au plecat, e numai un soi de recunostinta ca iata, mi-au dat prilejul sa traiesc niste lucruri. Stropitorile care imbroboneaza aerul la 8 dimineata, pe care le vedeam si voiam sa le povestesc; dalele de beton din fata turnurilor gemene pe care topaiam dinspre tramvaiul 41, tenisii mozolindu-se de iarba in timp ce eu visam la te-miri-cine, si aceasta capacitate de auto-iluzionare fara de care nu stiu, zau, cum as scoate-o la capat. Peste toate, pe sub toate, prin mine, un fel de feel-good song fara tinta precisa. “Rescue me” de la Sensual Harassment.

prozac [24]

Una din serile in care nu ai chef sa te urci in taxi spre casa, vezi cu coada ochiului un troleibuz si alergi dupa el cu multumirea  aia izvorata din faptul ca uite, picioarele se misca in ritmul potrivit, ca uite, usile sunt inca deschise, ca uite, gafai usor dar te urci si e cald si lumina. Cobori apoi ca sa astepti tramvaiul si aprinzi o tigara, de obicei urasti fumatul pe strada dar aici stai pe loc si vezi deodata luna, taiata perfect oblic, luminand usor in jur peste o stea ratacita [te gandesti o clipa o fi luceafarul de seara, o fi steaua nordului, niciodata n-ai stiut lucrurile astea desi ar da bine la o adica intr-o conversatie] [te gandesti apoi ce pacat ca nu poti sa faci o poza care sa surprinda nuanta aia adanca de albastru si alburiul sobru][te gandesti apoi ca-ti place sa fumezi cu manusile astea fara degete, te simti mereu personaj de film pe strazile din New York, nu stii de ce tocmai New York, nu stii exact ce gen de film sau de personaj dar iti place, iti place]. Pe la jumatatea tigarii apare si tramvaiul, o stingi cu o vaga umbra de regret in timp ce in casti curge cantecul asta frumos, frumos, e vechi dar tie abia acum ti s-a aratat, And you already know / Yet you already know  / How this will end si iti spui ca tocmai, nu stii, ca nu astepti nimic, nu speri nimic, nu te temi de nimic, esti doar intr-un prezent asa cum n-ai stiut sa fii niciodata si ce bine ca poti, macar acum.

E cald in tramvai, te asezi si te gandesti la seara care a trecut, la oamenii misto pe care ii intalnesti, la ce bine e ca se pot discuta chestii in care sa respiri, despre muzee si expozitii si muzica, te gandesti cate lucruri misto sunt in jur si cum n-ai niciodata timp de ele, te uiti pe geam la niste oameni care mananca saorma la masute de plastic rotunde si te intrebi cine or fi, ce cauta acolo la ora asta, ce-si spun, te gandesti ca viata e atunci cand mananci cu pofta un kebab la 5 dimineata pe stradutele din Centrul Vechi dupa o noapte dementa intr-un subsol, cand furi o tigara de la un DJ beat praf, cand spui „hai ca vin” fara sa te mai gandesti ca e tarziu sau departe sau altceva decat aveai in plan, te gandesti la noaptea de iarna de acum 8 ani cand S. te-a carat in restaurantul ala de langa stadion, habar n-aveai Bucurestiul si nu prea intelegeai pe unde te afli, ningea si era pustiu si era liniste si te-ai conversat toata seara cu niste straini despre te miri ce si-apoi, doua luni mai tarziu, te-ai mutat acolo, la doua strazi distanta, acum vezi zilnic restaurantul ala si nu mai stii nimic de S. [nici numele, de fapt, ai inventat acum o initiala de complezenta], si te gandesti cum vin lucrurile, cum trec, cum incerci sa gasesti legaturi intre marea ta de acasa si strada Pescarusului de aici, dar poate nici nu conteaza, poate nu trebuie sa fie legate ca sa aiba o noima, in timp ce traversezi pe langa un camion iti imaginezi un accident pe trecerea de pietoni, sange rosu inchis curgand greu pe asfalt, sangele tau, putin iti pasa, apoi gasesti in cutia postala o vedere cu arbusti infloriti si incerci sa-ti aduci aminte soarele.

prozac [23]

Placerea stupida, bucuria de copil poznas umbland pe Calea Victoriei cu un carnat de casa in poseta. Invelit in nenumarate pungi de plastic, menite sa-i acopere aroma patrunzatoare de usturoi. Langa el, o carte cu scrisori de dragoste, un pachet de tigari, o pereche de cercei, un bilet vechi de film.

Starea de bine pe care ti-o da o cafea reusita. Cu exact cantitatea potrivita de lapte, cu gustul usor intepator pe cerul gurii, cu parfumul care abureste subtire prin capacul gaurit [coffee to-go, just keep walking]. Cu un pic de soare in tot frigul de ianuarie gri, cu Patrick Wolf in casti, si zambesti amintindu-ti primavara, si zambesti pentru ca muzica s-a dezbracat de oameni, si zambesti pur si simplu.

prozac [22]

Amiaza de iarna in care, mergand agale catre cantina corporatista cu cea mai nasoala mancare din lume, iti vine deodata chef sa alergi pe sub ninsoarea calma, si ce daca portarul se uita ciudat, o iei la goana in jurul cladirii, ocolind, ocolind, pentru ca de fapt n-ai chef sa ajungi, arunci un ochi catre parcul de vizavi si tentatia de a evada e enorma dar rezisti strangand din dinti, intri totusi, mananci ceva fad si fara importanta, iesi dupa 10 minute si alergi inapoi si e atata liniste in jur incat ai vrea sa nu te mai opresti, “romantico” iti spune C. zambind pe chat si n-ai chef sa-i explici ca n-are nici o legatura cu romantismul, ca e alt soi de bucurie acolo.

IMAG0531

Statia de troleibuz in care cobori, asteptand legatura spre casa, statia in care n-ai mai coborat niciodata in toti anii astia de cand esti in Bucuresti, nici tu nu stii prea bine de ce, si acum e seara, e zapada vag mocirlita, si dansezi pe Olivia Newton-John fara sa-ti pese daca te vede cineva, dansezi zambind si uitandu-te la ninsoarea care curge curge curge in lumina felinarului aluia chior, apoi vine masina, in cele cateva statii pe care le ai de mers asculti Proclaimers, intri pe Facebook si gasesti un iepure miraculos, simti ca iti apare pe mutra un zambet tamp si irepresibil, cobori, te gandesti daca sa iei al treilea autobuz mai departe, in casti incepe sa cante Gianna Nannini si atunci o pornesti pe jos fredonand “voglio il tuo profumo”, zambind, zambind, zambind, te gandesti deodata cati iepuri au fost in viata ta, ajungi la statia urmatoare si te intrebi o clipa daca sa astepti iar autobuzul, dar vine Florence cu “Rabbit heart” si raspunsul e clar – nu! – si atunci o iei la fuga pe langa gardul care inainte adapostea o uzina, gardul de care odata, demult, ai vrut sa lipesti pe cineva intr-un sarut lacom dar n-ai facut-o ca sa nu complici o poveste, alergi dement cu poseta in mana stanga pe bulevardul ciudat de pustiu, nu-ti pasa ca s-ar putea sa aluneci si nici n-o faci, un caine apare brusc si alearga alaturi de tine apoi dispare printre blocuri, ajungi la statia urmatoare si te opresti din nou pret de cateva secunde, dar in urechi incepe sa curga “Reach a bit further” asa ca mergi mai departe, mergi cu sangele fierbinte si plamanii la fel si treci pe langa magazinul pe usa caruia scrie “Apasati mai tare!”, pe langa magazinul pe al carui geam scrie “Impingeti de usa!”, treci pe langa carciuma cu mese de tabla care se cheama “Terasa fericirii” aflata chiar langa blocul tau si pe care n-ai observat-o pana anul asta, te intrebi de ce n-ai fost niciodata la terasa fericirii, te intrebi de ce n-ai apasat niciodata “I’m feeling lucky” pe google, gasesti in cutia postala un plic pe care scrie “Urgent! Important pentru dumneavoastra!” dar playlistul ajunge la Frankie Goes To Hollywood, so you just relax and enjoy the evening, adica intri in casa, te joci nitel cu pisica (noi zgarieturi din dragoste pe mana dreapta, ce mai conteaza), apoi te asezi la laptop si scrii toate astea.

prozac [21]

Seara aia calda din toamna care nu stie sa se mai termine in care doua doamne trecute de 45 de ani priveau trist fereastra saormeriei din colt si una a suspinat catre cealalta “Lasa, fata, nu mai mancam ca ingrasa…”

In care o fetita de 3-4 ani se juca de-a manechinul intr-o vitrina si ma privea fix cu toata seriozitatea.

In care doi motani grasi pandeau din usa unei dughene cu timbre si monede vechi, undeva prin Centrul Istoric.

In care am incetinit pasii ca sa nu-i pierd pe cei doi portughezi care vorbeau in spatele meu in graiul ala bizar si delicat.

In care am intrat intamplator in anticariatul de pe Doamnei si am iesit cu bratele incarcate de bunatati.

In care luna avea forma perfecta, berea din Club A era rece si anonimitatea din intunericul salii unde niste oameni vorbeau despre arta era o haina comoda de care mi se facuse dor.

Si saxofonul impertinent de prin melodia asta cu care am mers apoi spre casa, zambind.

prozac [20]

Dupa-amiaza din Herastrau, sfarsitul de toamna cu soare dulce, cerul ala inalt si senin, lebedele si paunii, tasnitoarea si apa rece care mi-a curs apoi pe barbie, iarba de la malul apei, zambetul perpetuu, umbletul cu ochii ridicati spre cer si castile in urechi, baiatul cu camasa mov umbland si el cu ochii la nori si privirea de recunoastere a zen-ului reciproc.

Intunericul pe aleile din parcul Tabacarie, parcul care mi se parea atat de mare cand eu eram mica, mirosul de iarba si curat, muschii incalziti care nu m-au lasat in pana, felinare si pustiu si senzatie de foarte acasa, endorfina invaluitoare care nu se lasa niciodata rugata sa pulseze dupa o tura de alergat, smocurile de iarba care au daramat trotuarul pe strada Primaverii si gustul dulce al apei date lacom pe gat.

Aerul de turist relaxat cu care am umblat prin centrul vechi si darapanat al orasului, amestecata printre pensionarii britanici coborati din nava de croaziera, soarele si casele cu pereti descojiti, copila creata de la un balcon pe care il fotografiam fara sa stiu prea bine de ce, care si-a chemat fratii din casa intunecoasa si s-au uitat toti trei solemn la mine, raspunzand timid cand le-am facut cu mana, apoi din nou nisipul sub talpi, mirosul algelor uscate pe mal si bucuria pura din plamani si din muschi si din oase si din pielea care inca tanjeste dupa soare.

prozac [18]

se anunta calduri ingrozitoare si probabil ar trebui sa ma panichez cumva. sau sa sufar anticipat, in ideea ca nici diseara n-o sa functioneze electricitatea in cartier, ergo singura metoda de racorit creierul & epiderma vor ramane dusurile reci, repetate. nu reusesc. cand ma apuca zenul, apai ma si tine. e praf pe mobila? eh, o sa-l sterg la un moment dat. e cald in casa? n-o sa mor din atata lucru. lipseste cheful de munca? am sa fac abstractie de el.

pensionarii vor lesina pe strada, televiziunile vor transmite update-uri din ora in ora in care reporterite panicate ne vor arata ce vraji au mai facut termometrele si ne vor sfatui sa ne hidratam intens, caldura va surprinde populatia la fel cum iarna surprinde autoritatile etc. etc. iar eu ma voi gandi la Apolodor, micutul pinguin-tenor din circul de la Mosilor, traind voios si zambitor pe gheata unui racitor. si voi asculta muzici light, precum aceasta.