The Artist [2011]

Un film mut, alb-negru, made in France? Doamne, ce plictiseala trebuie sa fie. Recunosc, asa ma gandeam in timp ce apasam cu stoicism butonul de Play, facand un efort imens de vointa ca sa vad “The Artist“. Am petrecut insa o dimineata de sambata extrem de reusita cu un feel-good movie care m-a surprins prin umor si lipsa de pretiozitate, un film spumos care s-a jucat ingenios cu tot ce insemna sunet si imagine. Nu e propriu-zis un film mut, exista numeroase efecte sonore in fundal (plecaciune, monsieur Tati), si multe referinte la trucurile vizuale ale anilor de inceput ai Hollywood-ului, pe vremea cand tehnologia era primitiva insa magia plutea in aer. Nu e un film pentru obsedatii de cinemateca, nu e o lectie seaca de istorie, e o reverenta plina de respect si duiosie fata de o perioada definitorie in evolutia filmului, o reinterpretare a melodramelor epocii imbracata in autoironie calda, cu doi actori extrem de expresivi carora camera li se preda neconditionat. E povestea triumfului si decaderii lui George Valentin, junele prim cu mustacioara subtire si zambet cuceritor, actorul rasfatat al studiourilor, e povestea ascensiunii fulminante a lui Peppy Miller, dansatoarea cu ambitii actoricesti devenita peste noapte fata de aur a filmelor de dragoste, care-ti face cu ochiul pe genericul final in timp ce viorile incheie triumfal o istorie de celuloid, e povestea ciocnirii intre generatii si a orgoliilor intepatoare care nu admit schimbarile de paradigma, e o poveste spusa cu putine cuvinte si multa emotie, e o bucurie cu totul. Si sper sa ia macar un Oscar. Pentru cel mai bun film.

imdb
Regia: Michel Hazanavicius
Cu: Jean Dujardin, Bérénice Bejo, John Goodman