Beginners [2010]

Nu sunt, totusi, un monstru: exista si filme care-mi plac. Precum povestea asta a unui tip care indrazneste sa-si traiasca viata abia de la 75 de ani incolo, sa-si ia un amant mai tanar si sa fie, in sfarsit, barbatul gay si dezinhibat pe care l-a tinut ascuns toata viata, asteptand ca nevasta sa-l “vindece” (ea asa isi propusese, deh), sperand ca se poate multumi cu traiul decent si familia decenta si sarutarile decente aruncate sotiei din varful buzelor. Sau o fi fost de fapt povestea fiului sau care m-a impresionat, graficianul singuratic care isi doreste mereu cate o relatie, si-atunci cand o obtine n-o poate pastra, convins fiind ca se va termina odata si-o data, facand deci totul ca s-o saboteze, fiind el primul care pleaca pentru ca e mai usor asa.
E un film cald si incantator, dulce-amarui in feelinguri si jucaus in imagini, sentimental si inteligent. E o bucurie. Incercati-l.

imdb
Regia: Mike Mills
Cu: Ewan McGregor, Christopher Plummer, Melanie Laurent

Inglourious Basterds [2009]

inglourious-basterds-posterTarantino nu e nebun; el doar ne sfideaza. Cu o istorie alternativa a celui de-al doilea razboi mondial, populata de nazisti infricosator de civilizati (Christoph Waltz intr-un rol excelent), americani dementi (Aldo Raine si trupa lui de ciudati, porniti la vanatoare de scalpuri fasciste), actrite de film cu apucaturi de spioni, evreice micute dar curajoase si un Hitler isteric, megaloman. Totul in sos de pop-art, mustind de referinte cinematografice si umor traznit. Misto. De vazut!

imdb
Regia: Quentin Tarantino
Cu: Brad Pitt, Christoph Waltz, Melanie Laurent