Compliance [2012]

SUPÚNE, supún, vb. III. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva.
Nu stiu exact la ce varsta ni se baga in cap ideea ca trebuie sa ne supunem regulilor. Regulilor instituite de parinti, de scoala, de societate. Ca in anumite imprejurari trebuie sa urmam o anumita conduita, altfel iese nasol. Mecanismul a fost perfectionat in multinationale prin dezvoltarea unor proceduri si formulare care ar trebui sa-ti spuna, mura in gura, ce si cum sa faci in fiestecare situatie ivita la birou. Supunerea in fata autoritatii ierarhice e un aspect de la sine inteles pe care nici macar nu-l mai punem in discutie. It is what it is, ne-a intrat in sange, asa respiram, asa ne miscam. Nu gandim, doar actionam. Cu ganditul s-au ocupat aia care au facut procedurile. Noi nu trebuie decat sa le aplicam.
Cand lucrezi intr-o franciza, lucrurile sunt si mai acute. Exista reguli drastice legate de culoarea hartiei igienice, numarul de buzunare de la pantalonii angajatilor, cantitatea de bacon pe care o inghesui intr-un sandvis. Sa nu te puna dracu sa actionezi in afara acestor tipare, ca te sanctioneaza managerul. A sunat seful? Ne tremura chilotii pe noi. Am gresit socotelile cu aprovizionarea? Suportam cu stoicism batjocura soferului de pe masina frigorifica. Am gresit si meritam sa fim pedepsiti, nici nu se pune problema.
Iar daca autoritatea ierarhica se combina cu autoritatea politieneasca, e clar ca nici n-o sa suflam, ci o sa facem tot ce putem sa dam bine in poza. Cooperam cu autoritatile fara sa cracnim, ne guduram zambind cand o voce la telefon ne lauda, bravo, esti un cetatean de nadejde, undeva acolo sus, in catastiful cacaturilor marunte, se va nota entuziasmul cu care ai participat la aceasta actiune. Ce daca incalci demnitatea unui coleg, ce daca nu te-ai oprit macar un minut sa te intrebi cine e vocea de la telefon, ce daca cerintele asa-zisei autoritati sunt absurde, reflexul obedientei primeaza, nu trebuie sa-ti bati tu capul, nu e responsabilitatea ta, asa te asigura vocea anonima de Big Brother, si atunci totul e bine, esti doar un robotel supus care a avut o zi nasoala.
Perversitatea maxima se manifesta in cazul victimei. Care, stiindu-se nevinovata, accepta totusi mai mult sau mai putin resemnata tot ce i se intampla, nu vrea sa supere pe nimeni, intelege ca sefa e stresata, intelege ca politia are intotdeauna dreptate, vrea doar sa treaca odata toate astea si sa nu-si piarda jobul si sa nu starneasca valuri si sa nu capete cazier, si atunci la dracu cu toate, sa fim umiliti, sa facem tot ce ni se cere, sa plecam capul si sa inghitim ca sa ne strecuram cumva mai departe, sa ne agatam de o slujba de doi bani, sa nu ne punem rau cu nimeni, in fond toti plutim intr-o balta statuta de mici vinovatii, deci meritam sa platim cumva pentru ele. Iar daca lucrurile ajung prea departe, suntem sfatuiti sa nu cerem daune de la omul care a omis sa-si foloseasca simtul moral si judecata proprie, ci de la corporatia care i-a pus la dispozitie o procedura incompleta, ce nu acoperea si astfel de cazuri.
Compliance” are la baza fapte reale, si asta nici macar nu ma mira. Supunerea fara chestionarea motivelor e o alegere perfect plauzibila.

imdb
Regia: Craig Zobel
Cu: Pat Healy, Ann Dowd, Dreama Walker