il y a des gens

Odata ce treci de o anumita ora, metroul dinspre Pipera devine iadul pe sine. Te inghesui, totusi, cu incapatanare, pentru ca trebuie sa ajungi la timp intr-un loc [desi stii, in the back of your head, ca vei fi singura punctuala, ca o sa primesti sms-uri cu “eu intarzii putin”, dar nu conteaza asta, did it ever?]. Te bucuri ca uite, e bine si sa fii inalt cateodata, poti sa-ti infigi degetele crispate in acoperisul vagonului si sa speri ca n-o sa te zgaltai prea tare, pentru ca barele sunt toate ocupate si n-ai chef sa te apropii prea tare de ceilalti calatori. Ai rontait un fel de grisina trista, costa 50 de bani si gustul e pe masura, ti-a mai ramas jumatate in buzunar, infasurata in hartia aia maronie, socotesti in gand zilele, faci combinatii de posibile imprumuturi cu un amestec de nervi si deprimare. Te uiti in jur, mutre opace, preocupate, ochi privind in gol, sa nu carecumva sa ni se incruciseze privirile, ar fi un act prea intim, aproape agresiv. Te uiti in tavan, astepti sa treaca timpul si statiile. Langa cotul tau stang e o adolescenta cu figura de iepure speriat. Scunda, firava. Incepe sa se foiasca tinand intr-o mana ghiozdanul, in cealalta o placinta cu branza mancata pe jumatate, incercand sa-si aseze pe cap o bereta bleu, tricotata. Nu-i iese. Mohairul aluneca pe parul saten, bretonul intra in ochi, figura adolescentina se lungeste inspre plans. Ii intinzi palma stanga si zambesti, pe moment nu intelege, apoi iti da punga unsuroasa de placinta si zambeste larg, larg, in timp ce-si indeasa bereta pe frunte, si te gandesti cat de misto devin toti oamenii cand zambesc, cat de oameni devin toti oamenii cand zambesc, cata nevoie ai de asta, cum te hranesti din aceste intalniri intamplatoare cu necunoscuti, te intrebi de ce, te intrebi cat egoism ascund aceste random acts of kindness daca de fapt tie iti fac bine, mai intai de toate, apoi nu te mai gandesti la nimic si cobori la prima.

Advertisements

3 thoughts on “il y a des gens

  1. Nu e imoral să-ţi faci bine singur. 🙂 Mă îndoiesc că există pe lume ceva mai intim şi mai statornic în inimă decât aceste rare momente de graţie în care împarţi cu un străin un surâs. Am primit unul acum vreo săptămână, urcând spre suprafaţă, atât de larg şi de natural, că m-am aplecat să nu cad. Şi el avea o căciulă colorată, haioasă. Cred că au ceva şepcile ăstea. Miere.

  2. nu e imoral, doar psihanalizabil:) adica de unde aplecarea asta spre intimitatile safe, neimplicante. dar ce mai conteaza.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s