prozac [24]

Una din serile in care nu ai chef sa te urci in taxi spre casa, vezi cu coada ochiului un troleibuz si alergi dupa el cu multumirea  aia izvorata din faptul ca uite, picioarele se misca in ritmul potrivit, ca uite, usile sunt inca deschise, ca uite, gafai usor dar te urci si e cald si lumina. Cobori apoi ca sa astepti tramvaiul si aprinzi o tigara, de obicei urasti fumatul pe strada dar aici stai pe loc si vezi deodata luna, taiata perfect oblic, luminand usor in jur peste o stea ratacita [te gandesti o clipa o fi luceafarul de seara, o fi steaua nordului, niciodata n-ai stiut lucrurile astea desi ar da bine la o adica intr-o conversatie] [te gandesti apoi ce pacat ca nu poti sa faci o poza care sa surprinda nuanta aia adanca de albastru si alburiul sobru][te gandesti apoi ca-ti place sa fumezi cu manusile astea fara degete, te simti mereu personaj de film pe strazile din New York, nu stii de ce tocmai New York, nu stii exact ce gen de film sau de personaj dar iti place, iti place]. Pe la jumatatea tigarii apare si tramvaiul, o stingi cu o vaga umbra de regret in timp ce in casti curge cantecul asta frumos, frumos, e vechi dar tie abia acum ti s-a aratat, And you already know / Yet you already know  / How this will end si iti spui ca tocmai, nu stii, ca nu astepti nimic, nu speri nimic, nu te temi de nimic, esti doar intr-un prezent asa cum n-ai stiut sa fii niciodata si ce bine ca poti, macar acum.

E cald in tramvai, te asezi si te gandesti la seara care a trecut, la oamenii misto pe care ii intalnesti, la ce bine e ca se pot discuta chestii in care sa respiri, despre muzee si expozitii si muzica, te gandesti cate lucruri misto sunt in jur si cum n-ai niciodata timp de ele, te uiti pe geam la niste oameni care mananca saorma la masute de plastic rotunde si te intrebi cine or fi, ce cauta acolo la ora asta, ce-si spun, te gandesti ca viata e atunci cand mananci cu pofta un kebab la 5 dimineata pe stradutele din Centrul Vechi dupa o noapte dementa intr-un subsol, cand furi o tigara de la un DJ beat praf, cand spui „hai ca vin” fara sa te mai gandesti ca e tarziu sau departe sau altceva decat aveai in plan, te gandesti la noaptea de iarna de acum 8 ani cand S. te-a carat in restaurantul ala de langa stadion, habar n-aveai Bucurestiul si nu prea intelegeai pe unde te afli, ningea si era pustiu si era liniste si te-ai conversat toata seara cu niste straini despre te miri ce si-apoi, doua luni mai tarziu, te-ai mutat acolo, la doua strazi distanta, acum vezi zilnic restaurantul ala si nu mai stii nimic de S. [nici numele, de fapt, ai inventat acum o initiala de complezenta], si te gandesti cum vin lucrurile, cum trec, cum incerci sa gasesti legaturi intre marea ta de acasa si strada Pescarusului de aici, dar poate nici nu conteaza, poate nu trebuie sa fie legate ca sa aiba o noima, in timp ce traversezi pe langa un camion iti imaginezi un accident pe trecerea de pietoni, sange rosu inchis curgand greu pe asfalt, sangele tau, putin iti pasa, apoi gasesti in cutia postala o vedere cu arbusti infloriti si incerci sa-ti aduci aminte soarele.

Advertisements

One thought on “prozac [24]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s