prozac [20]

Dupa-amiaza din Herastrau, sfarsitul de toamna cu soare dulce, cerul ala inalt si senin, lebedele si paunii, tasnitoarea si apa rece care mi-a curs apoi pe barbie, iarba de la malul apei, zambetul perpetuu, umbletul cu ochii ridicati spre cer si castile in urechi, baiatul cu camasa mov umbland si el cu ochii la nori si privirea de recunoastere a zen-ului reciproc.

Intunericul pe aleile din parcul Tabacarie, parcul care mi se parea atat de mare cand eu eram mica, mirosul de iarba si curat, muschii incalziti care nu m-au lasat in pana, felinare si pustiu si senzatie de foarte acasa, endorfina invaluitoare care nu se lasa niciodata rugata sa pulseze dupa o tura de alergat, smocurile de iarba care au daramat trotuarul pe strada Primaverii si gustul dulce al apei date lacom pe gat.

Aerul de turist relaxat cu care am umblat prin centrul vechi si darapanat al orasului, amestecata printre pensionarii britanici coborati din nava de croaziera, soarele si casele cu pereti descojiti, copila creata de la un balcon pe care il fotografiam fara sa stiu prea bine de ce, care si-a chemat fratii din casa intunecoasa si s-au uitat toti trei solemn la mine, raspunzand timid cand le-am facut cu mana, apoi din nou nisipul sub talpi, mirosul algelor uscate pe mal si bucuria pura din plamani si din muschi si din oase si din pielea care inca tanjeste dupa soare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s