oblomov

“Îşi închipuise că funcţionarii unei instituţii alcă­tuiesc o familie unită, strâns legată, preocupată ne­contenit de liniştea şi plăcerea fiecăruia, că venirea la serviciu nu era nicidecum o obligaţie de care tre­buia să se ţină zilnic seamă şi că noroiul sau căldura de afară, sau poate chiar şi o simplă indispoziţie, puteau întotdeauna fi luate ca pretexte justificate pentru a lipsi de la birou.

Fu însă foarte neplăcut surprins văzând că era ne­voie de cel puţin un cutremur de pământ ca un funcţionar sănătos să poată lipsi de la slujbă, iar la Petersburg, din păcate, nu prea sunt cutremure; şi o inundaţie ar fi putut fi o piedică, dar şi aşa ceva se întâmplă destul de rar.

Şi mai mult i-au dat de gândit lui Oblomov nu­meroasele plicuri cu menţiunea “important” şi “foarte important”, care-i treceau pe dinaintea ochilor, ca şi faptul că era silit să caute fel de fel de informaţii, să scoată notiţe, să răscolească prin dosare, să umple cu scrisul lui caiete groase de două degete care pur­tau, parcă în derâdere, denumirea de “note”. Şi toate acestea erau cerute urgent, foarte urgent, toată lumea se grăbea, nimeni nu zăbovea asupra nici unei ches­tiuni; de-abia isprăveau cu o problemă, că se şi repezeau cu furie asupra alteia, ca şi cum aceasta ar fi fost cea mai importantă, iar după ce terminau cu ea, o uitau şi se repezeau la o a treia; şi tot aşa, fără sfârşit!

De vreo două ori s-a întâmplat să fie sculat noap­tea din somn şi pus să scrie “note”; de câteva ori s-a pomenit cu câte un curier, venind să-l cheme de la cineva unde era în vizită, tot din pricina aceloraşi “note”. Toate acestea îl umpleau de nelinişte şi de o plictiseală fără margini.

– Când să mai trăiască omul? Când să trăiască? se întreba el mereu.”

 

+ friday feel-good song de la Theme Park. “Milk”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s