n-avem titlu

toamna se simte in pielea uscata si in frunzele ficusilor picate pe parchet. hotarasc ca am o vaga avitaminoza B si cobor la farmacie sa-mi iau pastile. incerc la Belladona – un grup de 3 mamici cu 4 carucioare formeaza o coada descurajanta. in spatele lor, la cativa pasi, 3 pensionari fosnesc in palme formulare de retete compensate. fug alaturi la HelpNet unde duduile incearca sa-mi plaseze niste creme de fata. refuz demna. a trecut mood-ul de pampering si cumparat prostioare.

primesc comprimate masticabile cu gust de chimicale expirate. ma enerveaza ideea ca vitaminele imi vor ramane undeva printre masele si se vor duce la primul spalat pe dinti. stupid, i know, dar prefer pilulele clasice, pe care nu trebuie sa le savurezi, doar sa le inghiti. imi aduc aminte ca drojdia de bere e un soi de B complex natural, asa incat plusez cu o Leffe bruna. gatesc chestii improvizate din ciuperci, morcovi, bacon si usturoi, fumez LM pentru ca n-am gasit altceva, pigulesc niste power-pointuri, incerc sa-mi ocup creierul si sa nu ma gandesc ce naspa sunt dupa-amiezele de duminica.

la cinematograful nou-deschis in mall Baneasa toata lumea sta insirata la o singura coada, de-a valma si pentru bilete la film, si pentru popcoarne ori suc. sunt mai multe case, doi badigarzi care ne dirijeaza si niste panglici de panza precum cele din aeroporturi. adicatelea daca vrei matale sa intri mai repede la vizionare, ghinion, ca trebuie sa astepti sa-si ia toate loazele chestii de rontait. un sistem foarte inteligent, sanctionat de niste anonimi pe peretele de langa, unde chipurile trebuia sa te simti si sa produci ceva “creativ”, cu litere de magneti.

eu n-am produs, ci dimpotriva, am subtilizat un “3” galben care s-a proptit acum pe frigider.

sala miroase a cauciuc si a detergenti, abia au iesit cei de la echipa de curatenie, iar semnele de la toaleta sunt cum nu se poate mai originale – doamnele simbolizate pe neon par toate mai-mai sa se scape pe ele. cel putin eu asa inteleg din mimica asta chinuita, cu genunchii stransi.


exista si un mic balcon unde se poate fuma, si dupa “Melancholia” lui von Trier nu mai poti face altceva, oricum. decat sa privesti parcarea pustie care seamana cu fotografiile lui Carl Wooley, sa tragi cu urechea la avioanele care se apropie de aeroport, sa incerci sa-ti revii dupa sfarsitul lumii infatisat atat de seducator incat nu ti-ar pasa daca s-ar petrece acum, in clipa asta, sa-ti revii dupa atacul de anxietate care te-a izbit in plexul solar, sa-ti revii din contemplarea nimicului si sa incerci sa te concentrezi pe elementele de cinema, ce-a vrut sa spuna regizorul, ce-o fi insemnat replica aia, agata-te de lucruri marunte si-o sa poti respira din nou.

Advertisements

2 thoughts on “n-avem titlu

  1. Sa inteleg din ultimul paragraf ca dupa tine Melancholia e must see ? Eu citisem pe blogul FilmOver o opinie cam la fel de rezervata cum fusese a ta despre
    Antichrist: zicea ca Melancholia e un film frumos vizual dar (citez) “kitschos si gol si… aleatoriu – e infumurat si deraiat.” Acum nu stiu pe cine sa cred – mai ales ca tu ai dovedit ca nu il cruti pe Von Trier cand crezi ca nu e cazul – in orice caz am sa il vad si eu dar deocamdata nu se gaseste pe torente :B

    Poate ne spui ceva mai multe pe celalalt blog, cel de Filme. Pe scurt. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s