amintiri din epoca de aur [1]

[azi se lanseaza pe ecrane partea a doua din “Amintirile” lui Mungiu & co. – misto, mai ales episodul cu vanzatorii de aer.

aici sunt amintirile mele.]

flori pentru tovarasul

la finele clasei a 4-a, dupa “serbarea sortuletului pepit” (o festivitate plicticoasa in care s-au impartit bomboane si brifcor), tovarasa invatatoare ne-a chemat deoparte pe mine si pe Raluca I.: pasamite urma sa stam de garda peste vara, ca sa reprezentam scoala la o eventuala “vizita de lucru” pe linie de partid. de ce noi? habar n-am. luasem premiul 1, dar nu eram singurele. ori eram cele mai fraiere, ori cele mai cuminti (which was / is pretty much the same).
[paranteza: “daca iei premiul 1 iti luam bicicleta” ma amenintasera bunicii, si tot speram ca se vor tine de cuvant. fix pix, ca de obicei cand ai de-a face cu adultii. ani buni mai tarziu am aflat de la mama ca premiile erau repartizate in functie de sacosele impartite de parinti pe la personalul didactic. deci n-aveam nicio sansa. sa inchidem paranteza.]

vara dintre “a patra” si “a cincea” a trecut la fel de greu ca celelalte veri, intr-un neant caldut si plicticos, cu biscuiti si carti si cateva plaji cu parintii de mana. in tabere nu obisnuiam sa merg, asa ca imi treceam zilele pe la bunici, asteptand sa vina ai mei de la serviciu sa ma scoata din marasmul lipicios de lene si nimic in care imi sfarseam inevitabil dupa-amiezele.
telefonul a sunat intr-o zi aiurea, cand n-aveam nicio minciuna pregatita: “maine dimineata la Casa Alba, imbracati in pionier“. “fuck“, mi-as fi spus, daca as fi stiut cuvantul. cauta uniforma (check), cauta bentita (check), cauta sosete albe (check).

spalata, imbracata, speriata, m-am dus de dimineata la Consiliul Popular (“Casa Alba”, pentru constanteni), in cap cu toate legendele urbane infricosatoare care spuneau ca la vizita Tovarasului copiii sunt dezinfectati, spalati cu clor, si dracu mai stie ce.
aiurea.
ne-au urcat intr-un microbuz (ceea ce mi s-a parut foarte kinky) si o tanti a venit pe drum sa ne controleze unghiile, pregatita cu instrumente de cioplit, in caz de nevoie. am murit de rusine – ale mele erau mancate pana la burice. “cu atat mai bine”, zice ea si trece mai departe. masina s-a oprit prin niste lanuri de ceva (nu ma pricep la paioase si spicoase), ne-au dat jos incolonati, cu cate un buchet de flori in maini, sa asteptam.
ceausescu

am asteptat.
mult.
pana a venit elicopterul, care ne-a ciufulit pe toti, ne-a ridicat munti de praf in nas si-n par, a stricat adica toata ferchezuiala dinainte. o echipa de la televiziune s-a grabit sa porneasca reflectoarele, ne-am aliniat dupa cum fusesem instruiti si ne-am lungit gaturile ca sa-l vedem pe primul barbat al tarii. si pe prima femeie, ca umblau doar in pereche.

coloana unu, la tovarasul Nicolae Ceausescu: un soim, un pionier (adica eu), in spate un tanar utc-ist, toti cu morga si garoafe.
coloana doi, la tovarasa Elena: un soim, un pionier (adica Raluca), in spate un tanar utc-ist, tot cu garoafe, tot cu stres.

bentita din cap – modeul ala elastic, alb, care se prinde cu un metal la spate – incepe sa alunece usor pe parul proaspat spalat si o simt cum se ridica in varful capului. n-am cum s-o mai indrept.
soseta din piciorul stang (model “trei-sferturi”), cu elasticul mai slab, o ia la vale-ncet, spre glezna. n-am cum s-o mai indrept.
n-or sa ma dea la televizor daca arat asa urat“, ma gandesc fulgerator, cu ciuda maxima.
imi tot repet micul discurs pe care trebuie sa-l prestam, ca nu se face sa dai florile pe muteasca.

tovarasii coboara, au mutre plictisite, eu ma holbez cu emotie – stiam tot soiul de povesti, in casa se asculta Vocea Americii, pe drum fantazasem despre cum as putea sa-l omor pe Nea Nicu si sa ma fac un fel de Robin Hood. Nea Nicu nu e asa impunator cum il credeam. are pete de batranete pe fata si pe maini.

soimul din fata mea o ia aiurea, spre tovarasa Elena, il trag usor de camasa si il carmesc catre Carmaci. intinde florile fara sa scoata o vorba, pleaca grabit, e randul meu, “va multumim din inima pentru copilaria noastra fericita” spun fara sa ma balbai si ii plantez buchetul. ma pupa pe obraz cu buze moi, baloase. plec.

my 15 minutes of glory, sau cum n-am schimbat istoria.

(sursa foto: jurnalul.ro)

Advertisements

6 thoughts on “amintiri din epoca de aur [1]

  1. lol
    ps
    1 in judetu din poza de mai sus nu erau pioniere or what!? 2 a se observa sincronizarea obrajilor la pupat! 😉

  2. you’re my hero 🙂 eu l-am vazut o singura data, in goana masinii, cind traversa Pitestiul. evident, dupa asteptarea corespunzatoare de citeva ore in soare, in picioare… si tot ca pionier (da’ fara bentita).

    nu cred ca a insemnat nimic pentru mine. a fost ceva care asteptam sa se termine, o boala naspa da’ care stiam ca tre’ sa se vindece. atat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s