cartile si cu mine

“cum citim” ne intreaba luiza, carevasazica. cu ritualuri, cu gadgeturi, cu deshtele varate in nas?

in varii moduri si pozitii, dupa varsta, dupa gust. imi amintesc cateva episoade:

– pe la 4 ani, probabil exasperati de cititul povestilor cu voce tare sau de inregistratul lor pe banda de magnetofon, ai mei ma invata sa buchisesc de una singura. ceea ce si fac, cu multa aplicatiune, frunzarind over and over again “Aventurile lui Tom Sawyer” la bunici. apoi “Basme africane” si “Povestiri istorice”, pe balconul de la etajul 3, in sezlong, in timp ce rontai biscuiti populari (din cei cu gaurele mici, printre care curgea gemul cand mi-i punea mama la pachet la gradinita)

– pe la 10-11 ani descopar, la bunicii ceilalti, colectia de povestiri “Anticipatia”, adunata de tata cu sarg de prin anticariate, si o devorez in niste seri friguroase de iarna, cu cojocul pe mine si manusile in maini, bombanind de fiecare data cand trebuie sa mi le scot ca sa dau foaia. povestile cu pirati de la tataie Dang-Dang (botezat asa dupa zgomotul pendulei din perete) isi pierd din interes, navele spatiale sunt mult mai misto

– in primavara lui 1990 stau la coada la ziare, pe care le citesc lacom si dupa aia ma ambalez in discutii polemice cu ai mei – ei cu FSN-ul, eu cu taranistii. la 12 ani constiinta mea politica e in floare

– pe la 13 ani ma apuc de scris in jurnal (patetic, i know). motivul? citez aici prima insemnare, mi se pare amuzanta in naivitatea ei: “8 iulie 1991 – Luni. Azi am dat gata <<Dracula>> de Bram Stoker. 430 de pagini. Am citit aproape 6 ore. Incontinuu. Mama nu ma crede. De fapt, asta nu are importanta. Totusi, m-a afectat.”  citisem intinsa pe burta de-a curmezisul patului din dormitor, m-am sculat de acolo cu tamplele zvacnind si ochii rosii, iar alor mei li s-a parut o prostie, deci m-am inervat, deci mi-am facut blog jurnal, da? ce se intelege de aici: ca eu in vacanta de vara in loc sa umblu naibii pe coclauri sau la plaja mucegaiam in casa, cu nasul in carti, si ma mai si ofticam ca nu apreciaza lumea ce copil capabil sunt

– incerc sa tin evidenta cartilor citite pe un repertoar, dar ma plictisesc repede

– proful de romana din clasa a 8-a imi impartaseste pasiunea pentru SF-uri asa ca fug de la ore ca sa cumpar “Rendez-vous cu Rama”, care tocmai aparuse la libraria din Flămânda. o citesc acasa, dezamagita de finalul in coada de peste, indopandu-ma cu prajituri

– in vara cu admiterea la liceu, acrita de invatat “comentarii”, ascund in copertile caietelor “Un om al istoriei” de Malcolm Bradbury si il dau gata in 2 zile

– obsesia SF-urilor culmineaza in clasa a 9-a cu “Dune”, o parcurg avid in cateva zile, incolacita pe un fotoliu, incercand sa uit ca la mate si la fizica am note proaste si sunt pe cale de a deveni dezamagirea familiei

– imprumut carti de la Casa Pionierilor, cate 4-5 odata, si cand vin cu ele acasa le rasfir, savurand momentul alegerii – le rasfoiesc pe rand, le pipai, le invart in maini, pe urma iau una si ma intind cu ea pe canapeaua pe care o detest pentru ca eu imi doream in loc o bicicleta, dar ai mei s-au gandit sa cumpere ceva util

 – imi notez cu un pix, pe semnul de carte, paginile unde am gasit cate ceva interesant. pe urma revin si copiez diverse intr-un caiet cu citate – asa am vazut eu ca faceau mama si matusi-mea, mi se pare interesant, adopt modelul. a nu se confunda cu “caietul de expresii frumoase” pe care ne puneau sa-l facem la scoala, la alea eram zero barat

– liceul ma calca pe nervi asa ca ma refugiez masiv in carti, citite mai degraba pe ascuns, in dormitor, unde se presupunea ca rezolv integrale. Cioran imi place, dar nu ma da pe spate. la Eliade sunt refractara. Hortensia Papadat-Bengescu ma exaspereaza cu onomastica pretentioasa. sunt obsedata sa nu indoi pagini, sa las cartea virgina. il descopar pe Joe Dassin si citesc pe furis, cu muzica

– primul an de facultate mi se pare oribil, asa ca in loc sa merg la cursuri zac in casa si citesc. de regula cu veioza aprinsa (lumina galbui-portocalie imi da iluzia de “acasa”), lungita pe recamierul cu saltea desfundata al gazdelor. cand e prea frig ma asez pe jos langa soba de teracota, ii deschid usita si stau cuibarita cu cartea pe o perna.

– tot atunci descopar si poezia, cu Felix Grande, si mi se pare ca sunt asa o sensibila inteligenta si neinteleasa, uau. sunt cam singura de fapt.imi place sa citesc vara pe treptele din fata casei, cu cainele la picioare pe post de interlocutor. o catea, de fapt, cam proasta de fel, si care pute. oh, well, decat deloc..

– citesc in trenul de Constanta, ca sa nu fac conversatie cu plicticosii din jur, din cand in cand ridic ochii din carte si ma uit pe geam fara sa vad, mi-e greu sa ma desprind, ma intorc la poveste

– in diminetile ploioase deschid alene un ochi, ma uit pe geam, si pe urma hotarasc, satisfacuta, ca nu e vreme de plecat din casa, deci raman sub plapuma cu radio Romantic in surdina si cartile in brate. cand e soare, pun muzici vechi (de-alde Dalida si Rita Pavone si Brel si Moustaki), le dau tare sa se bucure si gazda (care trebaluieste prin curte) si citesc pe coltarul de sub geam, umbrita de vita-de-vie. ma pasionez cu Faulkner

– in vara cu licenta nu am deloc chef de contabilitate aprofundata, asa ca recitesc “Pescarusul Jonathan Livingston” si ma hotarasc sa-l dau mai departe (inca nu se editase la Humanitas) – il scriu la comp, printre pagini plictisitoare din lucrarea de diploma, si pe urma il raspandesc pe mail

– primele luni de serviciu sunt abominabile, asa ca imi iau carti pe discheta si le citesc la birou, privind ecranul concentrata, ca sa nu ma intrebe nimeni de sanatate

– intr-o noapte cu febra dau gata “Spuma zilelor” si ma indragostesc iremediabil de Vian

– ma mut de colo-colo si citesc fie in pat la bunica-mea, pe o perna enorma de fulgi, fie la matusi-mea, intr-un pat prea mare. pe urma cu chirie, pe o canapea lemnoasa, cu rafturi de carti deasupra capului, singura si multumita de statut

– Bucurestiul ma socheaza cu distantele uriase asa ca incerc sa le acopar cu carti, in troleibuzul 91, intre Rosetti si Drumul Taberei. citesc cu castile pe urechi, pentru o izolare deplina, uneori cartea ma prinde intrutotul si muzica se estompeaza treptat

– citesc in tramvaie, mai apoi, si in casa cea noua, pe canapeaua care sta vesnic deschisa, cu veioza la cap si in liniste. apoi in metrouri sau pe o bancuta, asteptand troleibuzul

– citesc la restaurant intr-o zi, asteptand mancarea, singura, cu poezii si niste soare

– lately incep cate 2-3 carti si pe urma o termin fix pe a 4-a, care m-a cucerit rapid. pe masa de la capul patului ma asteapta volume la care ma uit vinovata, uneori devorez rapid un Stephen King, cu o vaga senzatie de vinovatie, mai rasfoiesc albumul despre Truffaut, il tot pun in raft si-l scot din nou pe Rushdie, pana la urma sfarsesc prin a ma uita la vreun film. probabil nevoia de evadare e mai mica. e de bine, zic. sau nu?

Advertisements

13 thoughts on “cartile si cu mine

  1. vai, ce frumos! am primit muuuult mai mult decât am cerut, crecă ţine de o generozitate a scrisului 🙂 mult mult mi-a plăcut, ne-ntâlnim însă rar în întâmplări de lectură, pe la poveştile africane şi dup-aia, hăt, tocma la vian. şi aia cu lista e tare. eu am făcut 2 liste maari in viaţa mea. în a şaptea, la neamu şoimăreştilor, am scos TOATE cuvintele pe care nu le ştiam, cu gând să le caut în dicţionar. am umplut un caiet întreg degeaba. dup-aia, într-a noua, am făcut acelaşi lucru la nostalgia. am adăugat nume de autori şi de cărţi de care n-auzisem, cu gând să le bifez pe toate. inutil să zic că n-am făcut-o nici pe asta.
    anyway, teribil răspuns ai dat. mulţam. 🙂

  2. ha! Aventurile lui Tom Sawyer este si primul meu ‘roman’ citit:) tot pe la 4 ani; ma invatase bunica (obsedata de invatatura, saraca, are numai doua clase, a trimis-o tac’su dup-aia cu oile) sa citesc incepand de la doi ani jumate, dar dovedisem numai povesti pana atunci:) tata, baiat de comitet, care a inteles setea mea de cultura, m-a imprietenit cu twain:)
    savuroasa insemnare…

  3. Îmi închipui că aştepţi cu sufletul la gură un răspuns la întrebarea de la final: e de bine! : )

    Zîmbeam din ce în ce mai larg pe măsură ce povesteai despre cititul-scut cu care te aperi de circumstanţele abominabile. Şi eu îl practic şi-mi place să cred că m-am ameliorat cu vremea – dacă la început eram doar ca o broască ţestoasă dobrogeană, iar prin tinereţe un fel de caret, acuma mă îndrept precis spre Galapagos (cercetătorii nu ştiu cum reuşesc să nu mă abat din drum).

    Nu înţeleg de ce trebuie să fii atît de maliţioasă cu boladenievele (cu circumferinţe) mai mici – oricît de ”copil capabil” sau ”sensibile-inteligente-neînţelese” ar fi ele. Eşti foarte nedreaptă…

    Ţin să-ţi mărturisesc, cu riscul de a-ţi părea ‘patetic’ (mais je m’en fous éperdument : ), că te citesc cu drag şi cu plăcere.

  4. @capricornk13: dumnezeule, ce precoca ai fost:) ca-n versurile alea de la Abba, “Mother says I was a dancer before I could walk / She says I began to sing long before I could talk”
    @luiza: astept the next challenge 😉
    @alexandru: nu te lasa pacalit, mie imi sunt simpatice boladenievele mici, si mi-a ramas cam pe sfert din teama lor de ridicol, altminteri nu le-as fi povestit aici. multumesc de citire:) si daca tot raspunzi la intrebari retorice: bloggerii pot fi bartlebies? sau titlul e rezervat “profesionistilor”?

  5. Glumeam, se simte, din cum le povesteşti, că ai o tandreţe acidulată pentru boladenievele mici.

    Sigur că şi bloggerii pot fi bartlebies : ). Numai că din lupta cu pagina web albă mulţi ies degrabă biruitori, mi se pare. Où va le monde…

  6. Sa notez unde ne intalnim:
    Tot cand aveam vreo patru ani, le atrageam atentia parintilor mei sa respecte legea, pentru ca “acolo scrie ‘nu calcati pe iarba’ ” 🙂 … dar literatura a inceput pentru mine cu Alina Nour, cred (O corabie printre nori). Actualmente, am ajuns la Amelie Nothomb – aceleasi initiale, culmea!
    Basmele africane nu erau in editia aceea cu o figura (m/f?!) foarte pictata, pe coperta?
    Da’ mai zi ceva si de povestile Electrecord, sigur ai trecut si prin zona asta!

  7. @luiza: tres kissable 😉
    @eumc2: nu cunosc Alina Nour, dar aveam ceva de Daniela Crasnaru (“Poezii-jucarii pentru cei mai mici copii” cred); Amelie Nothomb a fost acum vreo 4-5 ani, dupa aia m-am plictisit de reteta (si cred ca m-a enervat ideea ca scoate pe banda, o carte pe an).
    Electrecord, ehhh, ce de rugaminti la ai mei sa-mi mai cumpere un disc, era vo 25 de lei, bani nu gluma:) aveam “Alice in tara minunilor”, “Aladin si lampa fermecata”, “Capitan la 15 ani” si inca vreo cateva.. mai aveam si povesti pe banda de magnetofon, am mai scris cu ele pe-aici: https://boladenieve78.wordpress.com/2008/10/28/basm/

  8. ah, ce mi-a placut! 🙂
    si eu citesc pentru a evita discutii, intalniri, priviri si invitatii. cica e de rau, zicea o psiholoaga odata, nu stiu cu ce ocazie, ca oamenii care citesc in mijloacele de transport au probleme de socializare. which figures!

  9. @bola, partea cea mai buna a lucrurilor este ca depasim temerea de imaginea “soarece de biblioteca” si avem curajul sa punem mana pe o carte in public! Mie mi-a trebuit multa vreme pentru asta.

  10. Pingback: De ce mi-e asa de greu sa incep ? « Dileme

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s