bucurii minore

mie imi place gorzo. pentru ca din textele lui pare ca lipseste umoarea, idiosincrazia, hormonul personal si zbuciumat. si toata chestia asta creeaza iluzia obiectivitatii. sau cel putin imi permite sa ignor omul din spatele randurilor, si sa ma concentrez mai mult pe opinie.
cel putin asa era pana acum.
dar cronica la Mio fratello è figlio unico, aparuta in ultimul numar din “dilema veche”, imi tranteste, pardon de expresie, mucii-n fasole. dupa ce ni se argumenteaza ca e vorba de un “film zefiric”, care ridica spectatorul pe sus si il poarta acolo o buna bucata de vreme (si chiar asa se intampla, va asigur), verdictul final vine abrupt si de neinteles:”filmul lui e o placere […]dar e si un film foarte minor”.
FOARTE minor? howcome? pentru ca e un film usor, fara arhetipuri “de larga respiratie”, fara peisaje care sa zdrobeasca prin vastitate, fara teme sobre, dramatice, tragice, apasatoare, care sa te zguduie, sa te faca sa bocesti, sa te supere, sa te nelinisteasca? pentru ca Luchetti alege sa nu dezvolte latura politica, aia care aluneca spre terorism undeva in fundal, si ramane la povestea de familie si la micile dureri ale unui Accio acneic? pentru ca e un discurs care e la mii de ani lumina de von Trier, Aronofsky, Herzog sau Chan-Wook Park?
e un soi de afirmatie care imi aminteste de intrebarea “i-ai citit pe Rusi?”, unde acel R cu majuscula ma scotea din sarite in ultimul hal. arta trebuie sa fie intr-un anume fel, altminteri o dam in frivolitate si te pomenesti ca izbucnim in ras, doamne dumnezeule, pai e frumos asa? doar e vorba de Cultura aici, nu e de joaca.
soiul de afirmatie al unor barbati acri langa ringul de dans, care nu indraznesc sa-si valseze partenera din complexe si timiditati, dar gasesc pretexte demn-intelectuale pentru asta.
e un film uplifting, ceea ce mie mi e pare esential. pentru ca niciodata n-o sa trimit bucuria intr-un registru minor. halal, avem parte de drame la fiecare clipire. din alea reale, si din cele framantate de noi in nopti albe, seci. hai sa le mai vedem si pe ale altora. da’ n-as putea sa vad ceva vesel, for a change? si prin vesel sa nu inteleg “comedie cretina la care actorul se scobeste in nas si publicul rade in extaz”. sa vad ceva care sa ma ridice dracului dincolo de realul apasator si sufocant in care colcai zilnic. sunt atat de rare lucrurile care BUCURA intr-adevar, e pacat ca nu stim sa ne bucuram de ele.
e soiul de afirmatie al unor intransigente adolescentine, de tanar care l-a descoperit pe cioran si crede ca a inteles cum merg lucrurile.
astept cu maxim interes sa vad cum o sa desfiinteze Mamma Mia! – mon dieu, si muzical, si disco?! de neconceput!
as vrea doar sa inteleaga ce spunea Meryl Streep intr-un interviu fix despre acest film frivol pana in varful unghiilor, fara MESAJ adanc, fara DRAMA, fara TACERI incarcate de intelesuri, film in care au trebuit cu totii sa-si infranga teama de ridicol, si a carui conventie va trebui sa o acceptam si noi, ca sa nu tragem o concluzie oripilata din varful buzelor, dupa primele 5 minute de vizionare: “i don’t dance very well. but it’s ok“. mi s-a parut foarte misto seninatatea asta. constiinta faptului ca e voie sa te bucuri de lucrurile care te fac sa te simti bine, si la dracu cu ce spune lumea.
asa ca acum imi incarc ABBA in mp3 player, si sunt convinsa ca maine dimineata pe strazile Bucurestiului asta o sa-mi faca mult mai bine decat cine stie ce intelectualisme inteligente.
de ce trebuie sa vibram numai cu mintea?

Advertisements

8 thoughts on “bucurii minore

  1. pai tocmai. oi fi eu mai hormonala asa, dar nu pot sa receptez arta doar la nivel de materie cenusie.

  2. god bless u, fata, u’ve made my day cu clipu abba! n-am vazut filmu, n-am citit nici cronica lu gorzo, da cred k e a cross between ce spui tu & ce spune el 😉
    clipurile abba, in skimb… WOW! they are sooo kitschy & corny si atit de comice (de ce naiba trebuia sa-i chinuie sa-i puna sa se uite in sus?!?), i can’t get enough of them…

  3. pai nu pot fi obiectiva cand e vorba de abba, nici macar cand il aud pe pierce brosnan chinuindu-se (si chinuindu-ne) – tot nu pot sa ma supar pe ideea de musical kitsch, intriga usurica si joc din varfu’ buzelor.
    ca deh, am crescut in epoca puloverelor sclipicioase de mohair, a fardului albastru-intens pus cu toptanul pe la ochi si a lui “gimme gimme gimme a man after midnight” 🙂
    si nu zic ca “mamma mia” o fi vreo branza de film, doar ca nu asteptam de la el decat sa ma duca down on memory lane. intr-o stare de bucurie cretinutza, usurica si fara inhibitii. exact in starea de cantat in fata oglinzii pe care o afuriseste gorzo in cronica de azi.

  4. abia astept sa vad Mamma Mia! am prins o prezentare acum vreo saptamana la tv and it looked so fun.Sometimes that’s all u need.Cronicile, ah.Ce am patsit eu cu Broken Flowers, citisem ceva nasol despre si dupa ce am vazut filmul, imi venea sa il omor pe respectivu; 😀

  5. Toata lumea te injura, pe tine cronicar, daca are alta parere dspr filmul pe care l-ai reviewed; dar de ce nu te lauda nimeni, never-ever, atunci cind se-ntimpla ca gusturile tale sa coincida cu ale celor care te citesc?!
    Cred ca e the most hate-inducing job in ze whollle wide worrrllddd… 😦

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s