barcelona

peste o saptamana pe vremea asta am sa ma plimb pe Rambla, sa vad cum ploua si pe la altii.

cand eram mica asteptam cu sufletul la gura vacantele cu ai mei; faceam liste si para-liste cu ce vreau sa iau la mine; visam cu ochii deschisi la ce o sa vad pe acolo (“acolo” fiind mai mereu acelasi.. Predeal sau Sinaia, ca doar unde erau sa-si faca concediile constantenii decat pe Valea Prahovei; unde invariabil dadeau de cate un vecin / coleg / concitadin cand se plimbau pe strasse sa-si faca pofta de mancare).

ce bucurie cu bagajele, ce emotie la gara (tot timpul aveam un stres cu garile, mi se parea ca o sa pierdem trenul, ca n-o sa avem loc, ca una, ca alta; de asta m-am vindecat dupa primul an de facultate cand am batut distanta Bucuresti-Constanta odata pe saptamana).

acum abia ce ma gandesc la Barcelona. nu m-am agitat sa vad care sunt cele mai ieftine variante de transport in comun, nu m-am stresat cu aeroportul (desi fiind Blue Air, mai mult ca sigur vor fi surprize neplacute, intarzieri, chestii), nu stiu ce haine sa-mi iau si nici ce sa vizitez mai intai. che sara, sara, o sa vedem acolo, o luam la picior si mergem unde avem chef, oricum gasim ceva misto de vazut.

cumva imi convine dezinvoltura cu care ma misc in orasele straine ca si cum as fi in vreun cartier mai indepartat al Bucurestilor. cumva nu, pentru ca am demitizat toata chestia cu plecatul “in strainatate”.

si nu stiu unde s-a dus bucuria anticiparii.

Advertisements

9 thoughts on “barcelona

  1. De plăcut, o să-ţi placă sigur Bcn şi, chiar dacă nu mai e chiar aşa de “străinătate”, schimbarea o simţi măcar din faptul că nu scrie nimic în limba ta.
    Cea mai ieftină variantă de transport e cu metroul, care circulă aproape în tot oraşul, la intervale de maxim 5 minute. Biletele cele mai rentabile sunt cartelele de 10 călătorii, care sunt valabile pe absolut orice mijloace de transport (metrou, tren, tramvai, funicular, autobuz).
    E relativ cald (ca de tricou şi jachetă/sacou) şi, după ploaia din week-end, e soare şi o să ţină tot aşa. Vor fi 17 grade la prânz, iar cu clima asta mediteraneană asta înseamnă cald.
    Am şi câteva tipsuri legate de locurile de vizitat, dar mai e timp până atunci, ţi le spun pe parcurs.
    A, să-ţi iei pantofi comozi, că Bcn e de vizitat cu piciorul…

  2. uau, ce de info, multumesc:) la picior ma gandeam sa vizitez, oricum, hotelul se lauda ca ar fi pe langa sagrada (cartier Eixample, daca am retinut corect), iar ideea ar fi de plecat dimineata cu niste sandvisuri in rucsac si vazut as much as possible. tenisi+tricou, carevasazica.
    sper sa nu gasesc turisti romani mitocani, la paris m-a ferit al de sus, dar la coada la muzeu, unde am stat civilizat 2 ore in ploaie, tot s-a gasit o familie de polonezi sa se bage in fata, ca sa nu uit cumva ce inseamna east-europeans..

  3. hotelul pare a fi in eixample (impartit in “stanga” si “dreapta”), care inseamna “largire”, in catalana, adica extinderea orasului principal. e bine acolo, o sa-ti placa strazile drepte cu colturile taiate si faptul ca o sa vezi sagrada din aproape orice unghi. :o)
    sincer, despre romani iti voi spune ca am o surpriza placuta: nici nu se compara cu numarul de turisti autohtoni cu care m-am calcat pe picioare la istanbul sau prin alte locuri mai estice. iar ca reprezentati muncitori, romanii stau slab, nu ca la roma, unde am ales sa vorbim in romana numai sa nu ne mai “imprietenim” cu toti vanzatorii.
    paris nu stiu, dar stiu ca sunt un catralion de turisti la barcelona.
    de aceea iti mai recomand sa nu mananci in orasul vechi (adica in centru) si nici pe malul marii, caci preturile sunt nesimtite si nu asta e pretul (si nici calitatea, iti poti imagina) mancarii spaniolesti. prin preajma hotelului poti intra in orice local care pentru noi are aspect de bomba. e safe, pe bune, ca si cartierul (acuma, mai mult sau mai putin!)

  4. oaa, barca! calatorie usoara, vacanta frumoasa si intoarcere sanatoasa sa ai si sa ne zici si noua. with pictures!

  5. @vvritz: da, m-am lamurit cu preturile pentru turisti in cartierul latin, tot sandvisul din traista si bistroul din colt de la hotel e mai accesibil. care hotelul e pe Consell de Cent, 444, nu-sh daca e stanga sau dreapta dar nu mai conteaza:)
    @v: saru’mana, acumulatorii de la aparatul foto sunt la incarcat, numai ca stii, uneori am senzatia ca tot pozand la modul dement/turistic pierd ceva din atmosfera.. parca era mai bine pe vremuri cand te gandeai de 3 ori daca sa strici filmul pe inca un palmier..

  6. lasa, fa asa: intii miroase atmosfera, pe urma adu-ti aminte sa si pozezi. daca nu-ti aduci aminte in timp util inseamna ca nu era nevoie. 😀

  7. carrefour pe rambla pentru sandvich-uri si altele din categorie (cu ce incep si eu). vineri sau sambata, chestie de snobism pana la urma, fantanile muzicale luminate de la baza mnac. acvariul nu merita, dupa mine. sagrada doar pe din afara. zona e la 15 minute pe jos de rambla catalunya si la 25 de minute pe jos de ramblas. harti utile si rezonabile ca dimensiuni, pliante si reduceri pentru intrari la diverse obiective gasesti in autobuzele turistice. (17 euro pe 2 zile, ceva de genul).

    daca ai timp, da o fuga pana pe coasta, langa girona, la plaja.

    mai zi de ce mai ai nevoie. 😉

  8. Fantanile sunt vineri si duminica de la 7 (la piata spaniei, statia de metrou cu acelasi nume), dar acum e criza de apa pe aici, n-am verificat daca functioneaza, dar ma uit vineri.

  9. si pe colina de langa piata spania e mnac-ul, nu? in septembrie fsantanile erau vineri si sambata. dar se poate intreba la info point-uri. sau un autobuzul turistic, i guess.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s