l’anonimo veneziano

si tocmai culorile astea care o revolta pe florinda bolkan, crude si usor mucegaioase, pietrele ude din pavaj, gradina localului unde beau vin cu spaghete, zidurile scorojite, toate sunt atat de ale mele incat ma intorc la ele ca la o Venetie personala, desi nepopulata de amintiri palpabile, de fapt nici macar nu ma impresioneaza povestea, gasesc usor ridicole replicile gen “atitudinea ta mic-burgheza“, toate astea nu conteaza, doar indefinibilul senzatiilor, asteptarea melodiei, si uite-o ca vine acum picurand delicat din oboiul acela dureros, se opreste brusc, a fost doar o idee, vorbe iarasi, oamenii astia care nu mai stiu ce sa faca unul langa altul si atunci se ranesc din lipsa de imaginatie, apoi fac dragoste in chip de scuza, “aveam nevoia de cineva care sa sufere impreuna cu mine“, adagio rasuna in sfarsit si orice cuvant devine brusc inutil.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s