acapulco

in mod ciudat sunt intr-o acuta perioada de Ricchi e Poveri, nu stiu nici eu de ce, poate pentru un singur vers… “in questo inverno c’e qualcosa che non va”, cam asa mi se pare si mie, n-as putea sa spun ce anume e aiurea in jur, or fi prea multe, or fi prea vagi, un iz de nemultumire ma sacaie de ceva vreme si nu se duce nici cu prima zapada si ma face irascibilo-melancolico-catatonica (stiu ca termenii nu se lovesc dar zugravesc cel mai bine realitatea).
si iarasi nu stiu daca ma mangaie muzica sau doar nostalgiile, nu ca ar conta prea mult pana la urma, e bine cu castile in plictiseala asta monumentala, un strat protector subtire dar esential in contra uratului, a trancanelilor stupide, a susotelilor pe la colturi, a glumelor idioate la care se rade din politete, “Dimmi quando” a ajuns acum in playlist si ma apuca un dor nebun de copilarie si primavara si radioul care canta in sufragerie in timp ce eu ma imbracam nerabdatoare sa merg cu ai mei in parc, negociind la sange geaca si caciula pentru ca era prima sambata calda a anului cu vanticel placut in par si soare bland.
astea toate in timp ce imi mai suflu odata nasul si bomban zapezile mocirlite de afara, trenurile care intarzie spre Constanta si viata care m-a adus aici unde m-a adus si unde eu habar nu am ce trebuie sa fac in afara de a pluti in virtutea inertiei.
e stupid sa imi schimb dispozitia dupa muzici dar bine ca functioneaza, “Voulez-vous danser” ma face sa batai vesel pe sub birou si simt un zambet anemic itindu-se pe la colturi de privire, in jur toata lumea tace cu nasul in monitor, ce dracu or face cu totii habar nu am, dar nici ca ma intereseaza prea tare, m-a pocnit brusc cheful de rontait muguri si iesit la iarba verde, toata forfota aia placuta a pregatirilor cu punga de sandvisuri si sticlele de vin, sunt amintiri vagi de la Cheile Dobrogei cand in preajma ne inconjura aroma gratarelor si melodia de fundal de la Radio Vacanta si nu stiam la ora aia ca ar trebui sa ma agat de fiecare fir de timp imbibat de linistea pe care inca n-o stiam numi fericire, nu stiam valoarea franturilor din care aveam sa ma hranesc mai tarziu cand mi se va fi atrofiat retina in semn de protest fata de lipsa de imaginatie a cotidianului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s