love letter (i have a dream)

avem o tara irecuperabila.

cu infrastructura inexistenta, preturi exagerate si oameni care stau in pielea goala in tren, lipindu-si derma transpirata de scaunele noi, scuipand seminte si hahaind cu voluptate si tupeu. care schimba scutecele bebelusilor intr-un bou-vagon de tren, ca le e lene sa se deplaseze pana la baie. care ragaie si se scarpina si scuipa unde au chef, totul cu o privire de superioritate si cu o idee cretina cum ca asta ar insemna democratia si cui nu-i place, sa nu se uite.

masculi care isi etaleaza mandri burta revarsata, lantul de aur si parul de pe piept, femele care clipesc gales pentru ca dupa cateva clipe sa injure cu niste expresii care i-ar lasa paf si pe muncitorii care sprijina lopetile dimineata pe strazile patriei si trag cinzeaca de tarie, ca e prea cald / prea frig / prea devreme / prea tarziu / prea iarna / prea vara ca sa munceasca si ei ceva.

Romanica, te iubim, desigur. tu ne lasi sa sugem fonduri nerambursabile de la tzatza ta generoasa de vesnica lauza, tu ne lasi sa luam tarife de rapid pe un tren care se stie ca face cu doua ore mai mult decat normal, tu ne lasi sa dam mita la pensionari ca sa nu mai vada gropile din strada. te iubim, fata, zau ca da. unde altundeva ar rasuna mai impunator ghiolbania noastra, in ce loc de pe Pamant am avea o mai mare satisfactie a gestului de a arunca un ambalaj de napolitana pe geamul unui Audi Q7, ce alte paduri, campii si plaje am putea distruge mai cu foc decat astea ale nimanui, pe ce tarlale ne-am putea construi blocuri inghesuite dos in dos decat in colbul iubitei Pipere, ah, poezia canalizarilor revarsate in miez de noapte si a subsolurilor inundate de ploaie, unde ar fi ea mai intensa, nicaieri, va jur.

tu, Romanico, ma faci sa visez zi si noapte, te iubesc, fa, ce sa ma fac. multumita tie umblu cu urechile badijonate in casti si-n muzicile mele, gratie aromelor tale patrunzatoare respir in casa iz de etajul 7 filtrat prin aerul conditionat, tu si oamenii tai minunati ma faceti sa pasesc cu ochii spre nori sau sa ma fac mica-mica pe un scaun cu nasul in carte, cum nu ma lasi tu sa ma plictisesc, fa, Romanico, moartea mea.

si eu te insel zilele astea, asa sa stii, fac amor cu timpanele si cu retina lacoma intr-o orgie de muzici senine, care nu iti seamana deloc, intr-o betie de albastru de Egeea (ce prosti grecii astia, fa, Romanico, cu plajele lor cu pietroaie, pe care nu se poate parca gipanu si nu se poate rasturna burdihanul in baldachine, cu sticla de whisky alaturi) – te insel, spuneam, cu niste imagini, fa, Romanico. cu Meryl Streep si Abba, cu Grecia si Julie Walters, cu niste suedeze perverse si delicate, saltarete si melancolice, cu o englezoaica trecuta si distinsa, cu o americanca impunatoare si al dracului de sexoasa, cu Colin Firth, Stellan Skarsgard si Pierce Brosnan, barbatii astia care au o relatie pasionala cu deodorantele, intelegi tu? care nu zambesc din dintii de aur, ci din ochi si din creier, of, creieru’ asta, fa, Romanico, cum stii tu cel mai bine sa-l perii pana la netezire cu vorbe vestede de politician mucegait, cu vorbe acre de baba bigota, cu vorbe strambe de pitecantrop imparicopitat.

te insel cu Mamma Mia, fa, proasto. hai pa.