da’ am senzatia ca scriu (scriam) mai bine cand ma balaceam undeva in valurile unei singuratati pulsatorii. la granita cu nefericirea, undeva. ma rog, “nefericire” e un cuvant mare. cu pustiul, sa zicem. cand de jur imprejur era urat, si nu vedeam alta solutie decat sa tac inspre afara si sa vorbesc inspre inlauntru. cand, din lipsa de resurse de frumos, inventam eu un frumos personal care nu-mi era de ajuns dar bandaja pe moment. cand in disperare de cauza ma straduiam sa ma zgaiesc la lucruri mici si sa le despic firul in 4. si ma lalaiam in introspectii fara concluzie (nu asa sunt toate?)
ce vreau io sa(-mi) spun aici in prea multe cuvinte e ca mi-e dor sa scriu misto.
acu’, ce sa zic, lasa, stai linistita, ca singuratati si tristeti vor mai fi, nici o problema?
(ca din ele iese scrisul bun de regula, vazui eu.)
bate in lemn, la o adica mai da-o dracului de literatura, sa mai si traim from time to time:)
pai, vezi?
no se preocupe poca bola, nosotros tienen gusto de usted de todos modos.
@v. pai vad, da io am si pus in practica: almost 2 zile fara net si fara teve. e?
@cristache: muchas gracias, da’ eu nu sunt asa amabila cu mine precum sunteti vosotros:)